Băiatul de 19 ani mort în implozia submersibilului Titan avea la el un cub Rubik şi voia să doboare un record Guinness

Data actualizării: Data publicării:
Shazada Dawood și fiul său, Suleman
Miliardarul pakistanez Shazada Dawood și fiul său, Suleman. Foto: Profimedia Images

Tânărul de 19 ani Suleman Dawood, care a murit în submersibilul Titan, își luase cubul Rubik cu el pentru că voia să doboare un record mondial, a declarat mama sa pentru BBC.

Suleman Dawood aplicase la Guinness World Records, iar tatăl lui, Shahzada, care a murit şi el, luase un aparat foto pentru a surprinde momentul.

Christine Dawood şi fiica ei se aflau la bordul Polar Prince, nava suport a submarinului, când s-a aflat că s-a pierdut comunicarea cu Titan. A spus că la început nu a înţeles ce însemna asta.

În primul său interviu de la tragedie, Christine Dawood a povestit că plănuise să meargă cu soţul ei să vadă epava Titanicului, dar călătoria a fost anulată din cauza pandemiei Covid.

"Apoi m-am retras, ca să îl poată lua pe Suleman, pentru că el chiar voia să meargă", a spus ea.

În afară de Suleman şi de tatăl său, Shahzada Dawood, alte trei persoane au murit la bord: Stockton Rush, în vârstă de 61 de ani, directorul executiv al OceanGate, care deţinea Titan, omul de afaceri britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, şi exploratorul francez Paul-Henry Nargeolet.

Vorbind despre fiul ei, Christine Dawood a spus că Suleman iubea atât de mult cubul Rubik încât îl purta cu el peste tot, uimind privitorii prin rezolvarea puzzle-ului complex în 12 secunde.

"El a spus: "Voi rezolva cubul Rubik la 3.700 de metri sub apă, la Titanic"."

Suleman era student la Universitatea Strathclyde din Glasgow. Omul de afaceri Shahzada Dawood, care era britanic, provenea din una dintre cele mai bogate familii din Pakistan.

Familia, inclusiv fiica Alina, în vârstă de 17 ani, s-a îmbarcat pe Polar Prince de Ziua Tatălui. Christine Dawood a povestit că, înainte de urcarea soțului și a fiului ei la bordul submersibilului, s-au îmbrăţişat şi au glumit.

"M-am bucurat foarte mult pentru ei, pentru că amândoi îşi doreau cu adevărat să facă asta de foarte mult timp", a spus ea.

Christine Dawood şi fiica ei au rămas la bordul Polar Prince în timp ce misiunea de căutare şi salvare a ajuns de la speranţă la disperare. "Cred că mi-am pierdut speranţa când am trecut de 96 de ore", a spus doamna Dawood.

Ea a spus că atunci a trimis un mesaj familiei sale. "Am spus: "Mă pregătesc pentru ce e mai rău". Atunci mi-am pierdut speranţa".

Alina a mai rezistat un pic, a spus ea. "Nu şi-a pierdut speranţa până la apelul cu Paza de Coastă. Când, practic, ne-au informat că au găsit resturi".

Christine Dawood şi-a descris soţul ca fiind de o curiozitate contagioasă faţă de lumea din jurul său - genul de persoană care făcea ca familia să se uite la documentare după cină. "Era entuziasmat ca un de copil", a spus ea.

Familia s-a întors la St John's sâmbătă, iar duminică a ţinut o rugăciune funerară pentru Shahzada şi Suleman. Christine Dawood a spus că a fost impresionată de faptul că imamul a spus o rugăciune pentru toţi cei cinci bărbaţi ucişi.

Christine Dawood a declarat că ea şi fiica ei vor încerca să înveţe să termine cubul Rubik în onoarea lui Suleman şi că intenţionează să continue munca soţului ei.

"A fost implicat în atât de multe lucruri, a ajutat atât de mulţi oameni şi cred că vreau cu adevărat să continui această moştenire şi să îi ofer această platformă... este destul de important şi pentru fiica mea."

Christine Dawood a refuzat să discute despre ancheta în curs de desfăşurare a tragediei. Întrebată cum își vor găsi consolarea ea şi fiica ei, după această tragedie, ea a spus: "Există aşa ceva? Nu ştiu.". "Mi-e dor de ei. Mi-e foarte, foarte dor de ei ", a spus ea, respirând adânc.  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...