Biden i-a spus lui Netanyahu că ocuparea Fâșiei Gazei ar fi o „mare greşeală”

Data actualizării: Data publicării:
Israel-Hamas War 2023: Biden Visits Israel
Președintele american Joe Biden și premierul israelian Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a declarat, miercuri, că i-a spus clar premierului israelian Benjamin Netanyahu că soluţia cu două state este singurul răspuns pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian şi că ocuparea Fâşiei Gaza ar fi „o mare greşeală”, transmite Reuters.

Biden a afirmat că i-a spus lui Netanyahu că nu crede că războiul se va încheia până când nu se va ajunge la o soluţie cu două state.

„Am spus clar Israelului că cred că este o mare greşeală ca ei să ocupe Gaza”, a declarat Biden.

El le-a mai spus reporterilor că face tot ceea ce îi stă în putere pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, dar că aceasta nu înseamnă trimiterea armatei americane.

Într-o declaraţie anterioară în această săptămână, preşedintele afirmase că mesajul său pentru ostatici este „Rezistaţi, venim”, ridicând întrebări cu privire la ce a vrut să spună.

Rugat să îşi clarifice comentariul, Biden a declarat miercuri într-o conferinţă de presă: „Ceea ce am vrut să spun este că fac tot ceea ce îmi stă în putere să vă scot de acolo. Venim să vă ajutăm, să vă scoatem de acolo. Nu vreau să spun trimiterea armatei acolo. Nu vorbesc despre armată”.

Preşedintele a mai spus că lucrează constant la rezolvarea acestei probleme şi că nu se va opri până când nu vor fi eliberaţi toţi ostaticii, printre care se numără un copil de 3 ani cu cetăţenie americană.

Emiratul Qatar, pe teritoriul căruia Hamas are un birou politic, conduce o mediere între gruparea islamistă palestiniană şi oficiali israelieni pentru eliberarea celor peste 240 de ostatici.

Biden a spus însă că „nu este realist” să se aştepte de la Israel să înceteze acţiunile militare, având în vedere ameninţările unor responsabili ai Hamas că intenţionează să atace din nou acest stat.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri