Blinken: Statele Unite vor restricționa vizele unor oficiali chinezi

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken fotografiat in fata unor steaguri ameriane
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Foto: Profimedia

Statele Unite vor restricționa vizele unor oficiali chinezi pentru implicarea lor în „acte represive” împotriva grupurilor minoritare etnice și religioase, a spus luni secretarul de stat Antony Blinken, citat de Reuters.

„Se crede că acești oficiali sunt responsabili sau complici la eforturile de reprimare a celor care au anumite religiii și practici spirituale, a membrilor grupurilor minorităților etnice, a dizidenților, a apărătorilor drepturilor omului, a jurnaliştilor, a sindicaliștilor, a membrilor societății civile și a protestatarilor pașnici atât în China, cât și în afara acesteia”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

„Statele Unite resping eforturile oficialilor Chinei de a hărțui, intimida, supraveghea și răpi membrii grupurilor minoritare etnice și religioase, inclusiv cei care caută siguranță în străinătate, și pe cetățenii americani care vorbesc în numele acestor populații vulnerabile”, mai arată Departamentul de Stat.

La sfârșitul anului trecut, Statele Unite au adoptat sancţiuni economice împotriva unor companii de biotehnologie şi de înaltă tehnologie chineze, pe care le acuză că au o contribuţie la amplificarea supravegherii minorităţii uigure din provincia Xinjiang din China.

China şi-a exprimat „opoziţia fermă” faţă de noile sancţiuni adoptate de SUA.

„Vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja cu fermitate drepturile şi interesele legitime ale entităţilor şi companiilor chineze”, a spus Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe.

Anunțul vine într-un moment tensionat pentru relațiile dintre SUA și China, inclusiv în contextul războiului din Ucraina.

Beijingul a refuzat să condamne public invazia rusă și nu s-a raliat sancțiunilor occidentale.

Joe Biden și Xi Jinping au vorbit aproape 2 ore la telefon, săptămâna trecută. Casa Albă a precizat că Biden i-a explicat omologului său de la Beijing care ar fi „implicațiile și consecințele” în cazul în care China oferă sprijin material Rusiei în atacurile sale „ brutale” din Ucraina. De asemenea, Joe Biden i-a spus lui Xi Jinping că politica SUA în privința Taiwanului nu s-a schimbat și continuă să fie împotriva oricărei „modificări unilaterale” a situației din prezent. Totuși, Joe Biden și Xi Jinping au convenit să-și mențină deschise „liniile de comunicare”, iar echipele lor să acționeze „în perioada critică care urmează” pentru punerea în aplicare a celor convenite în cursul conversației.

„Conflictul și confruntarea nu sunt în interesul nimănui”, „China și SUA au responsabilitatea de a lucra pentru pace”, i-aspus președintele chinez Xi lui Joe Biden, potrivit CCTV, canal al televiziunii chineze de stat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri