Coronavirusul se răspândeşte mai repede în Spania decât în Italia. Epidemiologi: S-a făcut o greșeală majoră în Peninsula Iberică

Data actualizării: Data publicării:
spital spania
Pacienți care s-au întins pe jos în așteptarea unui consult într-un spital din Madrid Foto: captură YouTube

Spre deosebire Italia, unde 80% din decese au fost în aceleaşi trei regiuni, pe teritoriul spaniol a existat o creştere accelerată a cazurilor în regiuni care nu au fost anterior afectate, scrie El Pais. Specialiştii spun că numărul deceselor ar putea fi chiar mai mare în peninsula Iberică decât în Italia.

Spania a început săptămâna în cel mai rău mod posibil. Luni, 462 de persoane au murit din cauza focarului de coronavirus în doar 24 de ore. Aceasta este cel mai mare număr de decese înregistrate în Spania până acum şi arată o tendinţă de creştere accelerată a numărului de persoane care îşi pierd viaţa.

De asemenea, experţii se aşteaptă ca această creştere să continue şi în zilele care urmează.

„Suntem încă în faza în care virusul se răspândeşte şi acest lucru va dura încă ceva timp”, explică Pere Godoy, preşedintele Societăţii Spaniole de Epidemiologie (SEE), citat de  El Pais .

Numărul de decese în Spania cauzate de răspândirea rapidă a virusului SARS-CoV-2 a ajuns luni la 2.182, ceea ce înseamnă că în trei zile numărul deceselor s-a dublat, după ce vineri fuseseră înregistrate 1.000 de decese.

Nici în China, nici în Italia, ţările cel mai puternic lovite de pandemia de COVID-19, ritmul deceselor nu a fost atât de intens

În plus, Spania înregistrează o răspândire teritorială mult mai largă a epidemiei în comparaţie cu Italia.

În ambele cazuri, aproximativ 90% din primele 100 de decese au fost observate în trei regiuni. În Italia au fost Lombardia, Emilia-Romagna şi Veneto, iar în Spania, primele focare au apărut în Madrid, Ţara Bascilor-La Rioja şi Aragón, scrie El Pais.

De la izbucnirea epidemiei în Italia şi până în prezent, peste 80% din decese, se înregistrează în aceleaşi trei regiuni. În Spania, însă, procentul a scăzut la 65%, şi în alte regiuni a început să crească numărul îmbolnăvirilor şi al deceselor.

Astfel, regiuni precum Catalonia, Castilla y León şi Castilla-La Mancha prezintă un număr tot mai mare de persoane confirmate pozitive cu noul coronavirus şi creşte astfel şi numărul deceselor.

Pere Godoy spune că s-a ajuns la această situaţie deoarece „a fost o greşeală să se permită dispersia geografică a populaţiei în zilele anterioare introducerii izolării şi acest lucru a facilitat dispersia virusului”.

Joan Ramon Villalbí, fost preşedinte al Societăţii Spaniole de Sănătate Publică şi de Administrare a Sistemului Medical (SESPAS), consideră că şi diferenţele culturale dintre Spania şi Italia au influenţat această răspândire mai mare a virusului în peninsula Iberică.

„Ca stat, Spania este mai integrată în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor decât este Italia, acolo unde există diferenţe uriaşe între nord şi sud”, spune el.

Acest lucru ar explica, de exemplu, de ce o regiune cu o densitate ridicată a populaţiei, cum este Sicilia, cu peste cinci milioane de locuitori, a înregistrat doar trei decese începând de duminică.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Radarul te poate prinde de pe celălalt sens al autostrăzii? Ce se întâmplă când între mașină și aparat este...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce s-a ales de Stifler din "American Pie". Seann William Scott are 50 de ani și a schimbat petrecerile pe...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Casa de Pensii a MAI, învinsă definitiv. Cum a vrut să anuleze pensia unui polițist și să-i ia banii înapoi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998