David Kozak, studentul care a ucis 14 oameni în Praga, voia să devină un criminal în masă: Întotdeauna am vrut să ucid și să mă sinucid

Data actualizării: Data publicării:
David Kozak,
David Kozak, studentul care a ucis 14 persoane în Praga. Foto: Profimedia

David Kozak, studentul care a ucis 14 persoane în Praga, era singuratic și introvertit, însă pe platformele de social media nu s-a sfiit să-și mărturisească gândurile criminale și planurile de a deveni un criminal în masă.

David Kozak avea un cont pe Telegram unde scria despre masacre și crime în masă, mărturisindu-și intenția de a comite un atac armat în școală, potrivit presei cehe citată de The Telegraph.

„Vreau să trag în școli și, posibil, să mă sinucid”, a scris tânărul de 24 de ani într-o postare înfricoșătoare, adăugând: „Întotdeauna am vrut să ucid. Am crezut că voi deveni un maniac în viitor.”

Pe aceeași platformă, Kozak l-a lăudat pe „Ilznaz”, despre care se crede că este Ilznaz Galyaviev, de 19 ani, care a ucis nouă persoane într-un atac armat din 2021, în fosta lui școală din Kazan, Rusia. „Când Ilznaz a atacat, mi-am dat seama că este mult mai eficient să comiți crime în masă decât în serie”, a scris el.

De asemenea, a avut cuvinte de laudă și despre Alina Afanaskina, autoarea altui atac dintr-o școală din Rusia, despre care a spus că „m-a ajutat prea mult”. La începutul acestei luni, Afanaskina, de 14 ani, a împușcat mortal un alt elev și a rănit alți cinci cu pușca tatălui ei, după care s-a sinucis. Atacul a avut loc în orașul Bryansk.

Autoritățile cehe au exclus orice legătură dintre atac și organizațiile teroriste.

David Kozak, descris ca „un individ introvertit”

David Kozak nu avea antecedente penale, însă era proprietar legal de armă și manifesta interes major pentru arme. Avea diplomă de licență în istorie și studii europene și se înscrisese la un master, studiind istoria Poloniei.

Kozak parcurgea cam 20 de kilometri de acasă până la Praga, la Facultatea de Arte a Universității Charles. Presa din Cehia spune că locuia în satul Hostoun, împreună cu tatăl său, într-o casă mare.

„Era un individ introvertit, ciudat, ca orice tocilar”, a spus un localnic pentru presa locală. „Familia părea normală. Am fost la cabana lor în urmă cu niște ani. Tatăl lui era șeful tatălui meu și erau prieteni de familie”, a mai spus acesta.

Poliția încă nu știe ce s-a întâmplat în dimineața de 21 decembrie. Cert este că David Kozak și-a ucis tatăl înainte de a pleca spre Praga.

Poliția cehă a știut că merge spre capitală și plănuia să se sinucidă.

În postările lui, Kozak scria adesea despre sinucidere și își mărturisea cele mai întunecate gânduri. Pe 21 decembrie, la ora 14:00, urma să participe la o prelegere la care nu a mai ajuns și a comis atacul cu puțin înainte de ora 15:00.

În timp ce poliția se îndrepta spre el, Kozak a tras câteva focuri în direcția ofițerilor, după care a întors arma spre el și s-a împușcat. În același timp, și polițiștii au tras focuri de armă în direcția lui.

Kozak și-a restricționat accesul pe canalul de Telegram până în ziua atacului, când l-a făcut public.

Postările lui au fost distribuite pe rețelele sociale, dobândindu-și astfel notorietatea la care visa. În același timp, el comitea atacul sângeros de la universitatea din Praga.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri