Demnitarii ucraineni care își falsifică declarațiile de avere riscă închisoarea. Președintele Zelenski refuză însă promulgarea legii

Data actualizării: Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizand cu degetul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski Foto: Getty Images

Demnitarii ucraineni care nu își publică declarațiile de avere, le falsifică ori refuză să-și declare averile mai mari de 4,2 milioane de grivne (circa 126.809 euro) riscă o pedeapsă de doi ani de închisoare, conform unei legi adoptate de parlamentul Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski refuză însă promulgarea legii, din cauza unor amendamente care ar submina, în realitate, lupta anticorupție din această țară, informează Reuters

Adoptarea acestei legi a reprezentat o condiție impusă guvernului ucrainean în vederea asigurării de credite suplimentare din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), în cadrul unui program de împrumut în valoare totală de 5 miliarde de dolari.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat însă că va refuza să promulge legea în actuala sa formă, pe motiv că parlamentarii au „diluat” textul legii cu amendamente care riscă să submineze eforturile luptei anticorupție.

Şeful statului ucrainean a explicat că parlamentarii au diluat textul legii cu amendamente ce riscă să submineze eforturile Ucrainei de a combate corupţia în mod eficient.

„Nu asta aşteaptă ucrainenii şi nu asta le-am promis atunci când am înaintat parlamentului această lege”, a spus Zelenski.

În octombrie 2020, Curtea Constituțională din Ucraina (CCU) a declarat neconstituționale mai multe legi dintr-un pachet legislativ anticorupție. Printre aceste legi, considerate drept „excesive” de către CCU s-a numărat și legea privind sancționarea cu închisoarea a demnitarilor corupți care încearcă să-și ascunde averile. Președintele Zelenski l-a demis ulterior pe președintele Curții Constituționale ucrainene.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță