Este oficial: vălul islamic, interdicție totală în spațiile publice din Danemarca

Data publicării:
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Parlamentul danez a adoptat joi o lege care interzice purtarea vălului integral islamic (burqa sau niqab) în spaţiul public, după ce şi alte state europene, cum sunt Franţa şi Belgia, au adoptat măsuri similare, informează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

val-islamic-getty
Foto: Getty Images

Potrivit documentului adoptat cu 75 de voturi pentru şi 30 împotrivă, „orice persoană care, aflându-se în locuri publice, poartă un veşmânt care îi acoperă faţa este pasibilă de amendă".

Interdicţia, care urmează să intre în vigoare la 1 august, se referă nu doar la vălul integral, ci şi la măştile de faţă şi bărbile false, nu însă şi la măştile de protecţie.

Excepţie vor mai face articolele vestimentare purtate pe timp de iarnă pentru a proteja împotriva frigului, precum fularele, dar şi costumele şi măştile de carnaval sau Halloween.

Persoanele aflate la prima contravenţie vor risca o amendă de 1.000 de coroane daneze (134 de euro). Aceasta va creşte însă în caz de recidivă, ajungându-se la 10.000 de coroane începând de la a patra contravenţie.

Un raport din 2010 estima că până la 200 de femei, într-o ţară cu 5,7 milioane de locuitori, purtau văl islamic integral.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce POS-urile noi din supermarketuri au cameră foto: răspunsurile date de români, virale
Digi FM
Era om al străzii și avea o zi groaznică la muncă. Gestul banal care i-a schimbat viața peste noapte: „Cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea și picioarele ei interminabile fură toți ochii. Pe plajă sau în rochie minusculă cu tocuri...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit numele starului rock pentru care l-a părăsit pe Brad Pitt: Nu am mai vorbit...
Adevarul
Momentul în care racheta Tomahawk care a omorât 168 de persoane, majoritatea copii, lovește baza iraniană...
Newsweek
Caporal cu 20 ani munciți - pensie militară de 6.100 lei. Pensiile civile, la jumătate și la 65 ani. De ce?
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Motivul pentru care un cățeluș dormea mereu în același loc. Stăpâna a izbucnit în lacrimi când a aflat...
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Angelina Jolie surprinde fanii cu un bob blond pe platourile de filmare din Londra. Noul look este pentru...