Estonia interzice fermele de animale crescute pentru blănuri

Data publicării:
nurci la crescatorie in olanda
Estonia interzice fermele de animale crescute pentru blănuri. FOTO: Profimedia Images

Parlamentarii din Estonia au votat miercuri în favoarea interzicerea fermelor de animale crescute pentru blănuri. În urma deciziei, producătorii din acest domeniu sunt obligați să își închidă unitățile de producție până la sfârșitul anului 2025.

Cincizeci şi cinci de parlamentari estonieni au votat amendamentul ce prevede interzicerea reproducţiei şi sacrificării animalelor care sunt crescute exclusiv pentru blănurile lor, în timp ce 19 parlamentari s-au pronunţat împotrivă.

Activiştii pentru drepturile animalelor au salutat această decizie, pe care o consideră "o victorie istorică". Mulţi dintre ei au criticat în repetate rânduri condiţiile în care trăiesc animalele din astfel de ferme.

„Milităm pentru acest lucru de mulţi ani şi suntem foarte bucuroşi că Estonia a devenit primul stat baltic care interzice fermele de animale crescute pentru blănuri”, a declarat Annaliisa Post, o reprezentantă a organizaţiei pentru bunăstarea animalelor Loomus, potrivit Agerpres.

Discuţiile despre o astfel de interdicţie au început în Estonia încă din anul 2009, însă două proiecte de lege nu au întrunit voturile necesare, în 2017, respectiv în 2019.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...