Fumio Kishida: Japonia continuă alianța cu SUA și Filipine pentru „protecţia libertăţii maritime” în Marea Chinei de Sud

Data publicării:
fumio kishida în parlamentul filipinez
Premierul Japoniei, Fumio Kishida (mijloc), a cerut ca prin aceste eforturi să fie apărată ordinea maritimă, „care este guvernată de legi şi reguli, nu de forţă”. Sursa foto: Profimedia Images

Premierul japonez Fumio Kishida a subliniat din nou într-un discurs ținut în parlamentul de la Manila, sâmbătă, că ţara sa cooperează cu SUA şi cu Filipinele pentru „protecţia libertăţii maritime” în Marea Chinei de Sud, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

„Japonia va continua să participe la întărirea capacităţii de securitate a Filipinelor, contribuind astfel la pacea şi stabilitatea regională" a declarat Kishida în faţa deputaţilor filipinezi.

În timpul vizitei în Filipine, şeful guvernului nipon a convenit vineri cu preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr începerea unor negocieri bilaterale pentru accesul reciproc al militarilor, în vederea întăririi cooperării în domeniul apărării, în contextul afirmării tot mai puternice a forţei Chinei în regiune.

Japonia şi Filipinele, aliate apropiate ale Statelor Unite în Asia, au luat o poziţie fermă împotriva comportamentului navelor chineze, pe care îl consideră agresiv.

Suveranitatea în Marea Chinei de Sud este disputată de decenii între China - care revendică aproape în întregime acest teritoriu maritim - şi Brunei, Indonezia, Malaezia, Filipine şi Vietnam. Curtea Permanentă de Arbitraj a decis în 2016 că pretenţiile Beijingului nu au o bază legală, reaminteşte Reuters. Japonezii nu au revendicări în regiunea respectivă, însă sunt implicaţi într-o dispută maritimă cu chinezii în Marea Chinei de Est.

Japonia a avut calitatea de observator la exerciţiile militare comune efectuate în martie anul acesta de SUA şi Filipine, iar în iunie gărzile de coastă japoneză şi filipineză au efectuat pentru prima dată manevre comune de instruire.

„Prin aceste eforturi, să apărăm ordinea maritimă, care este guvernată de legi şi reguli, nu de forţă”, a cerut sâmbătă Kishida.

El a arătat că Japonia a acceptat să furnizeze Filipinelor radare de supraveghere a coastelor, în cadrul primului proiect de cooperare internaţională în cadrul programului nipon de asistenţă oficială pentru securitate destinat întăririi capacităţilor de descurajare ale partenerilor.

Prim-ministrul japonez a afirmat că ţara sa „intenţionează să aprofundeze în continuare cooperarea strategică cu Filipinele pe viitor” şi a apreciat că relaţiile bilaterale au intrat într-o „perioadă de aur”.

În încheierea vizitei în Filipine, Kishida urma să ajungă sâmbătă şi la paza de coastă filipineză.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un avion Wizz Air cu 236 de pasageri solitică aterizare urgentă în România, pentru că...
Digi FM
O femeie cu 9 copii, criticată după ce a anunțat că-l va naște pe al zecelea: „Nu suntem bogați, dar suntem...
Pro FM
Rita Ora, irezistibilă în costum de baie, la plajă în Noua Zeelandă. Nu ratează niciun antrenament și e...
Film Now
Richard Gere, pictorial de senzație alături de soția lui, mai tânără cu 34 de ani decât el: „Suntem mai...
Adevarul
Ce mănâncă un cardiolog la micul dejun pentru o tensiune arterială mai bună. Aceste alimente sunt la îndemâna...
Newsweek
Se pune cruce indexării pensiilor în 2025. Nu vor fi creșteri nici în 2026. Cifrele care dau fiori
Digi FM
Cum a reușit un român să întârzie cu 177 de minute 18 trenuri, în gara centrală din Hamburg
Digi World
Țiuitul enervant al urechilor ar putea fi mai mult decât o simplă senzație neplăcută. De ce apare tinitusul...
Digi Animal World
Comanda pe care orice animal de companie trebuie să o știe: „Nu există loc de negociere”
Film Now
Una dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a...
UTV
Lora a dezvaluit secretul siluetei sale de invidiat. „Micsorati cantitatile portiilor si aruncati sucurile"