Galerie Foto „Mai rău decât în iad”. Viața printre ruine, în Mariupolul ocupat de ruși

Data actualizării: Data publicării:
Viața printre ruine, în Mariupolul ocupat de ruși
Viața printre ruine, în Mariupolul ocupat de ruși. Foto: Profimedia

Aproximativ 90.000 de ucraineni sunt încă în Mariupol, orașul-port distrus de bombardamentele rusești, cu acces limitat la electricitate, telefon, internet, apă și asistență medicală, relatează The Guardian.

Oameni din Mariupol stau lângă cutii cu ajutoare umanitare pe care este scrisă litera Z, simbolul invaziei în Ucraina. Foto: Profimedia
Oameni din Mariupol stau lângă cutii cu ajutoare umanitare pe care este scrisă litera Z, simbolul invaziei în Ucraina. Foto: Profimedia

La o lună de la încheierea asediului asupra oțelăriei Azovstal din Mariupol, care a marcat cucerirea orașului de către ruși, oamenii trăiesc în mare parte izolați de lumea exterioară, cu acces limitat la telefon și internet.

„A fost mai rău decât în iad. Nu există cuvinte pentru a descrie ce am trăit”, a spus Vladimir Korcima, în vârstă de 55 de ani, care a trăit toată viața în Mariupol.

„Nu aveam gaz și electricitate. Doar cei norocoși aveau apă”, a povestit bărbatul care a părăsit orașul la sfârșitul lunii mai.

Korcima se află acum la Kiev, unde a fost înființat un centru de ajutor pentru oamenii care au plecat din Mariupol. Centrul, care oferă hrană și găsește locuințe pentru refugiați, este primul loc în care ajung mulți dintre cei care au reușit să fugă din orașul cucerit de ruși.

Korcima are în telefon fotografii cu un bloc de locuințe distrus.

„Aceasta a fost casa noastră. Acum este o ruină. N-aș fi crezut niciodată că voi rămâne fără adăpost la 55 de ani”, spune el.

Îi e greu să ia legătura cu fratele său și cu alți oameni care au rămas în Mariupol. Furnizorul de internet nu mai oferă servicii din martie, iar fratele lui Korcima este nevoit să meargă până la periferia orașului pentru a prinde semnal ca să comunice cu lumea din afară.

Rusia s-a grăbit umple vidul de informații din Mariupol, cu ajutorul unor dube cu ecrane mari montate pe ele. „Complexele de informații mobile”, așa cum le numește Rusia, difuzează știri ale televiziunii ruse de stat și dezbateri politice în care experții ruși susțin invazia.

Au pus acele ecrane în toate piețele principale”, a spus Katerina, o femeie care a plecat din Mariupol și se află în prezent în orașul de graniță rusesc Rostov-pe-Don.

Când mama și cu mine stăteam la coadă pentru mâncare și apă, am fost forțate să ascultăm povești despre cum am fost eliberați de naziști”, a povestit ea.

Presa de stat rusă a anunțat că semnul aflat la intrarea în Mariupol a fost înlocuit cu unul pictat în culorile drapelului rus.

Denazificarea a fost un succes în Mariupol”, a scris Vladimir Soloviov, unul dintre principalii jurnaliști ruși de propagandă.

Dar nici măcar presa rusă de stat nu mai ascunde situația dificilă din Mariupol.

Locuitorii din Mariupolul distrus gătesc ciorbă din porumbei, la focurile aprinse în curțile lor”, a relatat televiziunea de stat NTV, de stat rus, din oraș la sfârșitul lunii mai. O mare parte din oraș nu are electricitate și apă, a mai relatat presa rusă.

În plus, deteriorarea situației sanitare și lipsa medicamentelor agravează situația.

La centrul de ajutor din Kiev, Oleg, un alt locuitor al Mariupolulului, a povestit că a mers cu fratele lui mai mic la dentist, pentru că a suferit de dureri „îngrozitoare” cât timp orașul a fost bombardat, iar ei au stat ascunși în buncăre.

Au descoperit însă că dentistul rămase fără anestezic. „Infecția lui dentară se răspândea, așa că a trebuit să-i facă ceva. I-a scos dintele fără anestezie. Fratele meu urla de durere”, a povestit Oleg.

Acum există temeri că holera și alte boli mortale ar putea ucide mult mai mulți oameni, deoarece sub ruine sunt cadavre, iar temperaturile calde de vară cresc riscurile.

Mirosul din oraș era intens, indiferent unde mergeai”, a spus Katerina.

Clipurile postate pe canalul de Telegram „Mariupol Now”, înființat de un voluntar ucrainean pentru a obține informații din oraș, arată scene îngrozitoare. Într-o fotografie care ar fi fost făcută cu câteva zile în urmă, zeci de cadavre sunt întinse într-o parcare.

Petro Andriușcenko, un consilier al primarului ucrainean din Mariupol, a estimat că 22.000 de oameni au murit în cele două luni de lupte, în timp ce o persoană care coordonează înmormântările din oraș a declarat pentru The Guardian că numărul ar putea fi mai aproape de 50.000.

Chiar dacă separatiștii pro-ruși s-au angajat să reconstruiască orașul și să-l facă o „stațiune”, economia pare să fie în impas, cu cozi lungi pentru mâncare și ajutoare umanitare.

„E ca la destrămarea Uniunii Sovietice, dar de cinci ori mai rău”, a spus Tatiana, în vârstă de 54 de ani, care a plecat din Mariupol în aprilie, dar comunică cu sora și mama ei, care sunt încă acolo.

La scurt timp după venirea separatiștilor pro-ruși, Tatiana a spus că ocupanții le-au promis localnicilor că le vor fi plătite pensiile restante, dar Tatiana și alți oameni spun că foarte puțini locuitori ai orașului au primit bani.

În schimb, a spus ea, oficialii proruși au ordonat ca doar cei care și-au schimbat pașapoartele ucrainene cu pașapoarte rusești să poată solicita beneficii. Separatiștii proruși anunțaseră anterior că au început să distribuie pașapoarte rusești în Herson și Melitopol, alte două orașe ocupate, aflate la vest de Mariupol.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate