Joe Biden și Vladimir Putin discută azi despre situația din Ucraina. Ce răspunsuri pregătesc SUA la manevrele în zonă ale Rusiei

Data publicării:
Joe biden si Vladimir Putin discuta la intalnirea de la Geneva
Joe Biden şi Vladimir Putin la summitul de la Geneva, din iunie 2021. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, va avea astăzi o convorbire în sistem video cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe fondul declarațiilor tot mai belicoase ale celor două părți legate de situația din Ucraina. Putin avertizează că există linii roșii în privința Ucrainei, care nu pot depășite, în vreme ce Biden afirmă că nu acceptă linii roșii din partea nimănui. 

Kremlinul a declarat luni că nu se aşteaptă la cine ştie ce „progrese” în urma întrevederii online între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden, care va avea loc marţi, începând cu ora 17.00 (ora României).

„Este dificil să te aştepţi la vreun progres important la aceste negocieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit Agerpres.

„Să sperăm că cel puţin cei doi lideri vor putea să-şi expună unul altuia preocupările, să formuleze aceste preocupări într-un mod clar şi să răspundă referitor la acestea”, a spus Peskov, apreciind că este puţin probabil ca în cele „câteva ore” de discuţii să fie curăţate „grajdurile lui Augias” ale relaţiilor bilaterale.

„Chiar dacă relaţiile noastre bilaterale sunt în continuare într-o stare lamentabilă, există o anumită animare în unele domenii, un dialog care începe”, a mai spus Peskov, completând: „Chiar dacă acest dialog nu duce la ora actuală la o punere de acord a poziţiilor, la încheierea de acorduri, totuşi este mai bine să comunici”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept „ostilă şi agresivă” retorica SUA şi a altor state europene, şi în special pe cea a presei anglosaxone despre „invadarea Ucrainei”.

Variantele luate în calcul de SUA 

De cealaltă parte, Statele Unite iau în calcul o serie de sancțiuni împotriva Rusiei, în încercarea de a-l opri pe Vladimir Putin să declanșeze o invazie a Ucrainei, scrie CNN, citând surse oficiale. 

Acestea includ acțiuni împotriva cercului de apropiați ai lui Putin și a producătorilor de energie. O posibilă „opțiune nucleară” este deconectarea Rusiei de la sistemul de plăți internaționale SWIFT, folosit de bămcile din întreaga lume, mai arată sursele CNN.  

Deocamată, americanii nu au decis dacă și când vor impune noi sancțiuni, iar administrația Biden este în discuții cu partenerii europeni - mulți dintre ei aflați în relații economice strânse cu Rusia - în căutarea unor acțiuni coordonate.

Pe lângă sancţiunile economice, SUA sunt pregătite să-şi sporească prezenţa militară în Europa de Est dacă Rusia atacă Ucraina, a declarat luni un înalt oficial de la Casa Albă.

„Dacă Putin face o mutare, ar exista o cerere crescută din partea aliaţilor noştri” din Europa de Est pentru „mai multe trupe, capacităţi şi exerciţii”, iar „Statele Unite ar răspunde favorabil”, a indicat sursa citată de AFP, potrivit Agerpres.

Oficialul a precizat însă că o ripostă militară americană directă, în cazul unui atac împotriva Ucrainei, nu este luată în considerare în prezent.

„Statele Unite nu caută să se afle într-o poziţie în care utilizarea directă a forţelor americane ar fi în centrul gândirii noastre”, a arătat sursa citată.

Washingtonul intenţionează să acorde prioritate, în cazul unei invazii a Ucrainei, „unei combinaţii” de mai multe elemente: „sprijin pentru armata ucraineană”, „sancţiuni economice puternice” şi „o creştere substanţială a sprijinului şi a capacităţilor pe lângă aliaţii noştri în cadrul NATO”.

Discuții SUA - Ucraina

Întâlnirea în format de videoconferinţă între Putin şi Biden este extrem de aşteptată, în special din cauza tensiunilor crescute în jurul Ucrainei.

Ucraina şi aliaţii săi acuză Rusia de comasarea de trupe şi blindate la frontieră pentru un eventual atac asupra Ucrainei.

Moscova a negat în mai multe rânduri că ar avea intenţii belicoase, acuzând la rândul său ţările occidentale de înmulţirea „provocărilor”, în special prin desfăşurarea de exerciţii militare în Marea Neagră, dar nu numai.

Preşedintele rus Vladimir Putin a numit extinderea infrastructurii militare a NATO în Ucraina drept „o linie roşie” despre care el speră să nu fie depăşită.

În replică, Joe Biden a spus despre cererile Rusiei că „nu accept liniile roșii din partea nimănui”.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a discutat luni cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, înaintea convorbirii de marţi a preşedintelui Joe Biden cu Vladimir Putin.

SUA rămân angajate în politica NATO a uşilor deschise, iar alianţa ar trebui să rămână pregătită pentru aspiranţi atunci când aceştia sunt pregătiţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. 

Ucraina se numără printre ţările care aspiră să adere la Uniunea Europeană şi NATO.

La rândul său, preşedintele Zelenski a informat pe Twitter despre convorbirea cu secretarul de stat american Blinken, cu care a convenit să continue „acţiuni comune şi concertate”.

„Am convenit să continuăm acţiuni comune şi concertate. Recunoscători partenerilor şi aliaţilor strategici ai SUA pentru sprijinul continuu pentru suveranitatea şi integritatea noastră teritorială. Nimic despre Ucraina fără Ucraina”, a scris Zelenski, care luni a vizitat trupele ucrainene din Donbas.

Ucraina acuză Rusia că a strâns aproape 100.000 de militari în apropierea graniţei sale în pregătirea unei posibile ofensive militare la scară largă.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate