Liderii marilor companii germane avertizează în privința reapariţiei extremismului de dreapta. „Declanşează amintiri amare”

Data actualizării: Data publicării:
Anti AFD demonstration in Coburg, Germany - 21 Jan 2024
Peste 1,4 milioane de oameni s-au adunat în weekend în Germania pentru a protesta față de partidul naţionalist de dreapta AfD. Foto: Profimedia Images

Preşedintele consiliului de supraveghere al Siemens Energy, Joe Kaeser, a avertizat cu privire la o reapariţie a extremismului de dreapta în Germania, în timp ce ţara intră într-o a doua săptămână de proteste la nivel naţional împotriva partidului Alternativa pentru Germania (AfD), transmite Reuters.

„Dacă totul este adevărat aşa cum s-a relatat, atunci este absolut dezgustător”, a spus Kaeser, care este, de asemenea, preşedintele consiliului de supraveghere al Daimler Truck, într-un interviu acordat Reuters, sâmbătă, cu referire la informaţiile referitoare la o întâlnire a extremiştilor de dreapta la Potsdam.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre politica de migraţie, inclusiv deportările în masă ale persoanelor de origine străină, după cum relatează site-ul de ştiri de investigaţie Correctiv.

„Acest lucru declanşează amintiri amare”, a spus Kaeser.

AfD, care ocupă locul al doilea în sondajele la nivel naţional, a negat că planurile sunt politici de partid.

Coliderul Alice Weidel s-a despărţit de unul dintre consilierii ei care a participat la discuţii.

AfD a refuzat să comenteze interviul lui Kaeser sau despre demonstraţiile la nivel naţional împotriva partidului.

Comentariile lui Kaeser vin după ce liderii companiilor germane, inclusiv al producătorului de cipuri Infineon şi al producătorul de produse chimice Evonik şi-au exprimat îngrijorările la începutul acestei săptămâni.

Evidenţiind lecţiile din istoria Germaniei, Kaeser a avertizat cu privire la deteriorarea imaginii Germaniei în lume şi a cerut afacerilor germane să avertizeze public asupra consecinţelor.

El a spus că va lua parte la demonstraţiile împotriva extremismului de dreapta care au loc în multe oraşe.

„Nu trebuie să repetăm această greşeală. Sunt foarte îngrijorat de democraţia noastră”, a spus el.

Vorbind despre înţelegerea, toleranţa şi respectul ca bază pentru ordinea de bază liberă în societatea germană, el a adăugat: „Oricine votează pentru AfD alege să piardă prosperitatea ţării noastre şi a cetăţenilor săi”.

Protestele anti-AfD din Germania au luat amploare, zeci de mii de oameni adunându-se pe străzile din Köln, Hamburg şi Berlin.

Vineri, la Hamburg, prezenţa a fost atât de mare încât organizatorii au decis să încheie demonstraţia mai devreme, din motive de securitate.

Alte proteste au avut loc în weekend în oraşe precum Frankfurt şi Munchen.

La temperaturi sub zero, zeci de mii de persoane s-au adunat paşnic în centrul Frankfurtului sâmbătă, potrivit poliţiei locale.

„Este un semnal pentru lume că nu vom lăsa acest lucru să se întâmple fără să comentăm”, a declarat protestatarea Steffi Kirschenmann, un consilier social cu sediul la Frankfurt.

Primarul din Frankfurt, Mike Josef, s-a adresat mulţimilor adunaţi în piaţa Roemer, acelaşi loc în care regimul nazist a ars cărţi în secolul precedent, le-a amintit protestatarilor.

Participantul Ulrike Hartmann a spus: „Trebuie să creştem conştientizarea concetăţenilor noştri că ceva nu merge bine.

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat miercuri, pe platforma de socializare X: „Sunt recunoscător că zeci de mii de oameni ies în străzile din Germania în aceste zile împotriva rasismului, discursului instigator la ură şi în favoarea democraţiei noastre liberale”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri