Sari la conținut

INTERVIU Paul Conroy, corespondent de război: Să stau fără să fac nimic este imaginea mea despre iad

Cunoaştem la „Pașaport diplomatic” un jurnalist cu o poveste de viaţă impresionantă. Paul Conroy este fotograf, corespondent de război. O însoțea Marie Colvin, jurnalistă la „The Sunday Times”, când aceasta a fost ucisă într-un atac al armatei lui Bashar al-Assad, în Homs, Siria, în 2012. Paul Conroy a supravieţuit bombardamentului. Munca lor a fost transformată apoi în două filme, unul documentar şi unul artistic, produs la Hollywood. 

Experienţele unor oameni devin subiect de filme artistice pentru că sunt cu adevărat impresionante. Din păcate, povestea pe care o spunem astăzi este una tragică. Marie Colvin a fost corespondent de război pentru ziarul britanic The Sunday Times. De ce era specială? Şi-a construit cariera într-o manieră greu de egalat de colegii ei de breaslă. Era atât de curajoasă, încât ajungea adânc în interiorul frontului, acolo unde nu merge aproape nimeni. Relatările ei de la faţa locului au reuşit de multe ori să salveze vieţi, la propriu. Iar acest fapt i-a adus reporterului respectul unei lumi întregi. Marie Colvin a fost ucisă într-un atac al armatei lui Bashar al Assad, în Homs, Siria, în 2012. Paul Conroy, fotograful care o însoţea pe teren, a supravieţuit aceluiaşi bombardament. Ne împărtășește experiențele sale în interviul acordat Cristinei Cileacu:

Cristina Cileacu: Marie este fosta ta colegă care a fost ucisă în Siria, tu ai fost rănit în acelaşi război, în timp ce vă făceaţi treaba de corespondenţi de război. Dar oamenii au tendinţa să se uite la feţe, nu spre subiecte despre război. Crezi că jurnalismul de război poate fi învăţat sau este ceva pe care îl dezvolţi instinctiv? Mergi pe teren, vezi subiectul şi îl faci sau doar mergi, te aşezi în faţa camerei şi spui „sunt într-o zonă de război”?
Paul Conroy: Pentru mine este instinctiv şi ştiu - aici vorbesc în numele lui Marie - era ceva la fel de instinctiv și la ea. Era atrasă de subiect. Marie ura faptul că îi făceam fotografii ei. Mereu îmi spunea: De ce îmi faci mie poze?! Avem tot ce ne înconjoară şi nu este cazul să mă fotografiezi pe mine. Deci nu cred că este ceva ce poţi învăţa. Cred că poţi învăţa lucruri despre cum să faci reportaje, ce ai de spus, cum să pui întrebări, dar cred că dacă vorbim despre război este o motivaţie foarte personală. De aceea, noi lucram împreună incredibil de bine.

Marie era cunoscută în presa britanică pentru faptul că nu lucra prea bine cu fotografii. Ea dispărea mereu şi-i lăsa, îi abandona în locuri foarte ciudate. Aşa că atunci când Sunday Times ne-a pus în aceeaşi echipă au crezut că va fi ceva ce va dura cam o săptămână. Şi după o săptămână m-au sunat şi m-au întrebat totul este în regulă? Da. Încă mai faceţi echipă? Da. Şi asta pentru că nu trebuia să discutăm despre ce avem de făcut când mergeam într-o zonă de război. Ştiam ce vrem şi era instinctiv faptul că trebuie să ajungem la oameni. Pentru că aveam dorinţa să schimbăm lucruri, despre asta este vorba. Ajungeam în anumite locuri, le înregistram poveştile, făceam fotografii şi le aduceam în faţa lumii, ca să putem să le spunem: uitaţi, aceasta este realitatea a ceea ce se întâmplă în acel loc. Ce o să faceţi voi în legătură cu asta? Atât de departe putem noi împinge lucrurile. Dar nu am plecat din Siria, chiar dacă într-un fel ştiam că urmează să fim ucişi sau răniţi, pentru că încă aveam lucruri de făcut şi era treaba noastră să prezentăm acele lucruri întregii lumi. Era treaba lumii cum va reacţiona, dar instinctul nostru este să facem acel subiect şi să-l prezentăm lumii, cu speranţa că putem opri măcelul. Despre asta era vorba. Era vorba despre a face o diferenţă şi mereu ne vom întoarce pentru că mereu credem că putem face mai bine.

 

Cristina Cileacu: Cum s-a schimbat condiţia jurnalistului în timpul acestor războaie la care ai fost? Pe vremuri, toate părţile implicate într-un conflict păreau că respectă jurnalistul. Mai este la fel în războaiele de astăzi?
Paul Conroy: Nu, respectul despre care vorbeşti mi-l amintesc de acum 20 de ani, în războaiele din Balcani. Puteam să traversez linia frontului, puteam să fiu şi cu albanezii, în Kosovo. Pentru o sticlă de whiskey şi un cartuş de ţigări, puteam, dacă purtam vesta de presă şi restul echipamentului, să trecem dintr-o parte în alta şi să acoperim ambele părţi. Dar de-a lungul anilor am văzut acest lucru cum se schimbă. Acum, când am mers în Siria, nu purtam niciun fel de semn pe care să scrie PRESA. Eram ascuns, eram deghizat, pentru că pur şi simplu noi suntem ţinte. Şi cred că acest lucru are legătură şi cu manipularea şi controlul presei. Dacă este o echipă de filmare şi apucă să filmeze ceva, acea filmare devine publică şi acest lucru poate schimba dinamica, pentru că ei văd acea echipă şi se întreabă: vrem ca această filmare să fie arătată lumii? Probabil că nu. Aşa că sunt mai multe metode prin care se poate face acest lucru. Îi poţi bate şi apoi îi poţi ucide. Sunt procese pe rol pe care le are regimul (n.r. din Siria) pentru că a omorât jurnalişti. Dar acum este un joc complet diferit. Procedura standard de lucru s-a schimbat şi chiar mi-a spus cineva: în Siria, dacă ai cameră eşti o ţintă la fel de bună precum cineva care are o armă. Iar acest lucru s-a dovedit a fi real când am fost acolo, wow, oamenii chiar vorbeau serios.

 

Cristina Cileacu: Paul, tu eşti un jurnalist pentru zone de război, eşti fotograf. Pentru că eşti un reporter de război atât de experimentat, vreau să știu cum s-a schimbat jurnalismul de-a lungul acestor ani cât ai lucrat în diferite războaie din toată lumea? Este încă o slujbă importantă?
Paul Conroy: Cred că încă mai este. Se discută mult pe reţelele de socializare dacă suntem redundanţi, dacă va mai fi loc pentru noi acolo. Nu am prea multe îngrijorări. Cred sincer că...de exemplu, când eu şi Marie am fost în Siria, apăreau foarte multe filme pe YouTube şi puteai să vezi mereu pe ecrane menţiunea: „nu poate fi verificat", iar acest lucru diluează impactul şi cred că, în calitate de jurnalist care merge acolo, să punem întrebări când vedem filmele cred că este foarte important pentru că meseria noastră, aşa cum, ştii, este să ne uităm dincolo de imagini, să obţinem povestea din spate şi cea din spatele ei şi tot aşa, ca să punem lucrurile în context. Aşa că fotografii, jurnaliştii, corespondenţii de război, pentru că noi chiar mergem acolo, adaugă o ştampilă de „acesta nu este doar un filmuleţ". Vorbim despre oameni care au făcut acest lucru foarte mulţi ani. Este ca şi cum ai coji o ceapă, trebuie să continui să cauţi până când găseşti esenţa unei poveşti şi acest lucru nu vine atunci când doar ridici telefonul în aer şi începi să filmezi.

paul conroy1

Paul Conroy este fotoreporter, corespondent de război. Jurnalista cu care făcea echipă a fost ucisă în Siria într-un bombardament. Povestea lor a devenit apoi subiect pentru două filme

Cristina Cileacu: Dacă tot ai pomenit oamenii care filmează cu telefonul în zonele de război, vedem multe ştiri false care apar exclusiv din aceste zone false. Oamenii spun noi avem acces, jurnaliştilor profeşionişti nu li se permite să intre în anumite zone. Putem să-i numim pe aceşti oameni jurnalişti? Ai nevoie de foarte multă pregătire ca să devii corespondent de război.
Paul Conroy: Cred că un termen mai corect ar fi activist şi nu spun asta ca şi cum ar fi un lucru rău. Dar jurnalismul este mai mult decât să obţii o imagine. Problema cu internetul, am spus mereu, este că poţi intra pe YouTube şi dacă ai un program de editare, pe YouTube poţi spune orice poveste. Cred că regimul din Siria, în mod special cele din Siria şi Libia, dau liber poveştilor de acest fel, lasă oamenii să facă acest lucru. Apoi regimul va culege aceste poveşti şi le vor pune în propriul lor context. Din nou, acesta nu este jurnalism. Aceasta este dezinformare într-o eră a ştirilor false.
Cristina Cileacu: Da, dar ştirile false au fost mereu prezente, nu este ceva nou.
Paul Conroy: Da, au fost mereu prezente, dar acum au un nume. Acum sunt folosite de exemplu de Trump să nu deschidă dezbateri, doar spune simplu: ştiri false. Iar acest lucru nu este corect. Dacă dezbaţi contextul, actualitatea, asta este un lucru bun. Dezbaterea este un lucru bun. Dar când anulezi un argument complet, doar spunând: „ştiri false", cred că este ceva periculos.

Cristina Cileacu: Dacă cineva este prezent într-o anume zonă, să spunem că se întâmplă ceva rău, imediat avem reflexul să ne scoatem telefonul să începem să filmăm sau să începem să transmitem. Crezi că oamenii care îşi folosesc propria imagine, cu un război în spate, pot face reportaje profesioniste? Care este părerea ta?
Paul Conroy: Nu cred că acesta este jurnalism de război. Cred că este cultul celebrităţii şi personalităţii, care trece pe terenul transmisiilor şi jurnalismului. Şi este o zonă destul de murdară, de mlăştinoasă. Cred că foarte mulţi oameni - şi se aplică într-o oarecare măsură şi la nivelul anumitor jurnalişti - cărora le place să se pună în faţa camerei şi să fie „la faţa locului". Din experienţa mea, odată ce ieşi pe teren, începe să se vadă diferenţa. Sunt cei care fac treabă şi merg mai departe pe firul poveştii şi cei care se apropie de ceva şi rămân acolo. Acesta este punctul în care se face diferenţa dintre oamenii cărora le place să se vadă în zone de război şi cei care merg după subiect. Povestea echipei pe care o făceam cu Marie era că subiectul erau oamenii. Asta fac jurnaliştii de război. Sunt multe feluri în care poţi spune o poveste dintr-o zonă de război, din punct de vedere geopolitic, miliar, dar pentru mine şi Marie să mergem într-o zonă de conflict însemna să vorbim despre oamenii care nu aveau posibilitatea să fugă, despre cei care nu aveau cum să se apere.
Cristina Cileacu: Şi care nu aveau o voce.
Paul Conroy: Nu au nicio voce. Aceştia sunt oamenii. Vedem imagini cu bombe controlate care coboară pe coş, aceasta a devenit faţa războiului. Realitatea războiului este că cele mai multe bombe şi cele mai multe gloanţe sunt trase la întâmplare şi aterizează peste oamenii care se ascund în pivniţe, care sunt înfometaţi. De aceea, reportajele de război sunt despre acei oameni, despre cum este să intri sau să ieşi dintr-o ţară şi despre toate pericolele. Aceasta este genul nostru de subiect, mergeam la capătul tuturor acestor lucruri şi găseam oamenii. Iar asta pune o faţă umană războiului şi aceasta este diferenţa dintre a sta cu un telefon şi cu nişte bombe care cad în spate, şi să ai acest scop, intenţiile noastre erau mereu despre faptul că ei sunt oamenii, pe ei vrei să-i arăţi, lor vrei să le dai o voce să spună ceva. Ei sunt în situaţia în care nu li se dă nimic.

Cristina Cileacu: Cum poţi să-ţi faci meseria în războaiele din zilele noastre? Este un scop în sine dispariţia jurnalismului de război?
Paul Conroy: Da, chiar cred acest lucru. Am avut un proces în America legat de moartea lui Marie. Şi când am avut toate dovezile, au fost mulţi oameni care ne-au abandonat. Când am văzut toate acestea am realizat că ei (n.r. armata siriană) chiar au folosit toate metodele disponibile ca să ne oprească. Şi nu cred că acest stil va fi redus, cred că regimul are un scop ca în războiul din Siria să ţină jurnaliştii locali şi presa străină în afara ecuaţiei, cu orice cost. Ni s-a spus înainte de a intra în Siria, de ofiţeri din serviciile secrete libaneze, că orice jurnalist străin care ajunge în Homs va fi executat şi cadavrul va fi aruncat pe câmpul de luptă. Noi am mers acolo ştiind acest lucru şi lucrurile chiar sunt schimbate faţă de cum erau acum 20 de ani.
Cristina Cileacu: Cât de mult te-ai pregătit ca să pleci la război? (...) Cum îţi aduni informaţiile, cu cine lucrezi, cu ce localnici lucrezi, care este metoda ta?
Paul Conroy: Şi acest lucru s-a schimbat. Acum mulţi ani era foarte greu. Stăteai mult timp să vorbeşti la telefon, în timp ce se tot întrerupea, ca să vorbeşti cu oamenii. Dar, pe măsură ce tehnologia a avansat, dezvoltarea reţelelor de socializare a făcut mai simplă comunicarea cu oamenii de la faţa locului. Este mai simplu să căutăm tipare şi puncte fierbinţi, pentru că ştii, aveam resurse limitate, eram doi jurnalişti şi The Sunday Times a plătit destul de mult ca să ne ţină acolo timp de şase luni. Pe vremuri am fi stat la telefon, am fi comunicat mai degrabă cu cei pe care îi mai ştiam. Acum ai o idee mai clară despre ceea ce se întâmplă şi poţi face alegeri. Dar din păcate, tehnologia poate să lucreze şi împotriva ta. Pentru că în Siria şi Libia aveam telefoane care se conectau la satelit, care sunt foarte bune, până când începe cineva să te localizeze. Deci lucrurile care ne uşurau munca lucrau şi împotriva noastră. Dar fiecare război are propriile lui dificultăţi. În Libia am fost în zona rebelilor, când au luat Benghazi. Când am ajuns în Siria, nu erau zone controlate de rebeli. Am ajuns acolo la miezul nopţii şi ne-am pus soarta complet în mâinile celor care ne-au preluat. Nu ştiam cei către care eram predaţi mai departe, de fiecare dată eram cu pumnii strânşi şi un salt în necunoscut. Dar până şi acest lucru s-a schimbat în timpul războiului sirian, pentru că la un moment dat au apărut jihadiştii, aşa că aveam regimul care ne lua la ţintă, erau jihadiştii care ne urmăreau, James Folley şi John Cantlie, Steve Sotloff (n.r. jurnalişti de război) au fost decapitaţi, pe măsură ce situaţia evolua. Şi războaiele se schimbă pe măsură ce se desfăşoară. Războiul din Siria de la început, până la ce este acum în Siria, sunt şapte ani epici de evoluţie a conflictului.
Cristina Cileacu: Interesul publicului şi uneori şi interesul redacţiei pentru diferite războaie, se diminuează. De ce crezi că se întâmplă aceste lucruri? Oamenii se satură de atât de multă moarte?
Paul Conroy: Da, cred că apare oboseala. Acest conflict se desfăşoară deja de şapte ani şi am văzut cum scade interesul, apoi apar vârfuri de interes, de regulă când se întâmplă un nou masacru, şi din păcate, indiferent de cât de sârguincioşi sunt jurnaliştii, editorii trebuie să decidă care va fi titlul de primă pagină. Noi facem tot ce putem să ţinem subiectul pe prima pagină, dar apoi, publicul...mi se întâmplă să vină oameni la mine, în Anglia, şi să mă întrebe: S-a terminat războiul? Nu, nu s-a terminat. Dar acestea sunt nivelul atenţiei pe care o are publicul şi ceea ce are tendinţa să vadă. Interes pentru momentul atacului cu arme chimice este un val de două-trei zile, apoi o cădere. Publicul crede în general că lucrurile se închid repede, dar noi, ca jurnalişti, ne luptăm să ţinem subiectul sus. Dar acesta este un ciclu. În cazul Libiei a fost interes pentru că a fost ceva scurt şi brutal. Siria durează deja, apare oboseala, apatia, nu ştiu ce este, dar este o luptă să aduci din nou subiectul în prim-plan.
Cristina Cileacu: Ai văzut atât de multe lucruri rele care s-au întâmplat în războaiele în care ai fost, ai pierdut colegi, prieteni. Ai văzut lucruri îngrozitoare care s-au întâmplat copiilor, bătrânilor, femeilor şi aşa mai departe. Cum îţi trăieşti viaţa după toate acestea?
Paul Conroy: În viaţa de zi cu zi vedem aceste lucruri îngrozitoare şi eu şi Marie, când eram acolo, nu puteam merge la culcare cu toate imaginile acestea în minte. Chiar dacă şi pentru câteva minute, noi avem un simţ al umorului foarte negru, după cum îţi poţi imagina, dar umorul este o cale să mergi mai departe. Pentru că, să fii eficient pe teren înseamnă să nu fii afectat de ce ai văzut. Iar când mă întorc de pe teren nu consider niciodată că am terminat misiunea pe care am avut-o. Ajung în Anglia şi spun, ok, acum o să continui să spun povestea. Doar când te opreşti, abia atunci este... trebuie să pui situaţia puţin la perete, pentru că trebuie să fii eficient şi altfel nu poţi fi eficient.
Nu pot spune că nu eşti implicat emoţional, tocmai de aceea faci această meserie. O faci pentru că îţi pasă. Atât timp cât lucrezi, este în regulă. Sunt în misiune, am ceva de făcut. Dar când se face linişte... eu încep de fiecare dată să fac planuri pentru următorul. Nu îmi place să stau fără să fac nimic. Aşa reuşesc eu să controlez situaţia. Să stau fără să fac nimic este imaginea mea despre iad.

Etichete: razboiul din siria , jurnalisti ucisi , paul conroy , corespondenti de razboi , marie colvin

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale