18 morți, majoritatea copii, după o viitură în Iordania. Cum au reușit o parte dintre pasagerii unui autocar să se salveze

Data publicării:
viitura iordania

Cel puţin 18 oameni, majoritatea copii, au murit, iar alte 35 de persoane au fost rănite, după ce o viitură a lovit o zonă turistică de pe malul Mării Moarte.

Mare parte dintre victime se aflau într-un autocar, în momentul în care torenţii au lovit maşina şi au aruncat-o de pe şosea într-o râpă. O parte dintre pasageri au ajuns până în apele Mării Moarte, alţii au reuşit să se agaţe de stânci ca să se salveze.

Sute de soldaţi, ajutaţi de elicoptere, au participat la ampla operaţiune de salvare. Viitura a făcut victime şi într-un camping, însă echipele de intervenţie nu au făcut public numărul lor.

Un reprezentant al Protecţiei Civile iordaniene a anunţat că bilanţul morţilor s-ar putea să crească, deoarece militarii încă mai căută prin zona calamitată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...