Cea mai mare migrație umană a început. Explicația acestui „ritual”

Data publicării:
Shanghai, China August 2018, waiting room high speed train station
FOTO: Guliver/ Getty Images

Începând de vineri, 17 ianuarie, chinezii au luat cu asalt trenurile și avioanele, în cea mai mare „migrație umană”, la nivel mondial. Acest “ritual” are loc anual, când chinezii se întorc acasă pentru a sărbători Anul Nou, care în acest an cade pe 25 ianuarie, scrie The Independent.

Aproximativ 3 miliarde de călătorii vor fi făcute în această perioadă, potrivit Ministerului chinez al Transporturilor. Acest fenomen poartă numele de „Chunyun”.

China celebrează Festivalul Primăverii, cunoscut și ca Anul Nou Chinezesc, de pe 10 ianuarie până pe 18 februarie. Pentru cei care locuiesc și muncesc în afara granițelor statului, Anul Nou este singura perioadă în care își pot petrece timpul alături de familie.

Un moment important al festivităților este reprezentat de „Nian Ye Fen”, masa tradițională în jurul căreia se reunește întreaga familie. Prntre preparatele servite se numără: porc, pui, pește, pachețele de primăvară, tăieței și gogșile Jiaozi sau prăjituri din orez.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Ministrul muncii spune că pensiile cresc în două rânduri. Anunț major despre creșterea vârstei de pensionare.
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...