Sari la conținut

VIDEO. Două avioane de pasageri s-au ciocnit la sol, în Israel

Un avion al companiei germane Germania care ieşea cu spatele din locul în care era parcat s-a izbit miercuri de un avion al companiei israeliene El-Al, au indicat surse aeroportuare, citate de AFP.

Coada avionului german Airbus s-a lovit de cea a aparatului israelian, un Boeing 747, care era parcat în apropiere. Ambele avioane au suferit pagube, scrie Agerpres. 

Avionul Germania, care trebuia să decoleze spre Berlin, ieșea în marșarier din parcare, când a agățat coada aeronavei El Al 767, care trebuia să zboare spre Roma.

Autorităţile aeroportuare au deschis o anchetă în legătură cu acest incident, au precizat aceleaşi surse, fără să ofere alte detalii.