FOTO. Misterioasele desene gigantice, vechi de 2.000 de ani, descoperite în Peru

Data publicării:
desene peru bun
FOTO: Twitter

Arheologii au descoperit noi desene în deşertul peruan. Acestea au fost filmate cu dronele şi reprezintă, printre altele, o femeie care dansează şi o maimuţă. Experţii spun că ar fi mai vechi decât celebrele desene Nazca, aflate în patrimoniul UNESCO.

desene peru bun
FOTO: Twitter

Noile linii descoperite în deşert ar fi fost trasate cu 200 de ani înaintea erei noastre şi ar aparţine culturii Paracas. Aceste imagini imense sunt printre cele mai mari enigme ale culturii pre-columbiene. Nu s-a descoperit, până acum, cât de multe au fost create şi care a fost scopul lor.

Arheologii au descoperit cu ajutorul dronelor peste 25 de geoglife în deşertul din sudul statului Peru, în apropierea faimoaselor linii Nazca, a informat luni un responsabil din cadrul Ministerului Culturii, citat de Reuters.

Majoritatea acestor geoglife recent descoperite, printre care unele reprezentând o balenă ucigaşă şi o dansatoare, par să aparţină culturii Paracas, care s-a dezvoltat în aceste locuri în urmă cu peste 2.000 de ani - cu sute de ani înainte ca populaţia Nazca să realizeze desene gigantice similare în apropiere, a indicat Johny Isla, un arheolog care conduce campaniile de conservare a patrimoniului desfăşurate de Ministerul Culturii în regiune, potrivit Agerpres.

Alte 25 de geoglife, observate anterior de către localnici, au fost cartografiate cu ajutorul dronelor, a indicat Isla.

Dronele "ne-au permis să ne extindem documentaţia şi să descoperim noi grupuri de figuri", a indicat Isla într-un tur al geoglifelor, descoperite în provincia Palpa.

Spre deosebire de liniile Nazca (incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1994), care pot fi văzute doar zburând deasupra lor, multe dintre aşa-numitele "linii Palpa" sunt desenate pe dealuri şi pot fi observate de la baza acestora, a indicat Ministerul Culturii din Peru într-o declaraţie.

Geoglifele create de culturile Nazca şi Paracas sunt mărturii ale bogatei istorii pre-columbiene a Peru-ului şi sunt considerate enigme arheologice, deoarece nimeni nu ştie clar motivul pentru care au fost desenate.

"În total vorbim despre o perioadă de 1.200 de ani în care în această regiune au fost desenate geoglife", a adăugat arheologul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri