Mica Grecie din curtea lui Obama

Porto Rico faliment - GettyImages-479060260

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

 „Scopul ar fi să negociem un moratoriu cu creditorii, pentru a amâna câțiva ani plata datoriilor, astfel încât să putem folosi banii, de-a lungul acestor ani, pentru a face plăți și pentru a investi în Puerto Rico, creând locuri de muncă și accelerând economia”, a explicat guvernatorul Alejandro Garcia Padilla.

Un purtător al Casei Albe a anunțat, însă, că Puerto Rico, deși este teritoriu american, nu este eligibil pentru a-i fi declarat falimentul, pentru că nu este o municipalitate.

Guvernatorul insulei a cerut Washingtonului, în aceste condiții, să modifice „de îndată” legea falimentului.

Chiar dacă nu are același statut, insula Puerto Rico este supusă aceluiași regim ca al celor 50 de state americane. Legea nu permite declararea falimentului unui stat, dar o poate face în cazul unei localități, cum s-a întâmplat în 2013 cu orașul Detroit.

Mica insulă din Caraibe, cu 3,6 milioane de locuitori, este asfixiată de datoria de peste 70 de miliarde de dolari și nu-și mai poate plăti creditorii.

Anunțul guvernatorului din Puerto Rico intervine în timp ce comunitatea internațională urmărește cu sufletul la gură situația Greciei, care a intrat în incapacitate de plată, neputând plăti la timp rata de 1,5 miliarde de euro către FMI.

Însă, spre deosebire de Grecia, în Puerto Rico – adesea denumită „Grecia din Caraibe” – depozitele persoanelor fizice sunt garantate de SUA prin fondul special de garantare.

Un raport financiar a estimat că problemele acestui stat sunt mai grave decât se credea, iar creșterile de taxe sau reducerile bugetare nu vor fi măsuri suficiente pentru a redresa situația.

Cerem insistent autorităților din Puerto Rico să elaboreze un program economic și bugetar pe termen lung care să prezinte o orientare fiscală durabilă”, a declarat marți Trezoreria americană, reluând cuvânt cu cuvânt o poziție deja exprimată la sfârșitul lunii aprilie.

Economia acestui arhipelag de 9.100 de kilometri pătrați a cunoscut opt ani de scădere a PIB, după ce o strategie de industrializare accelerată aplicată după Al Doilea Război Mondial prevedea avantaje fiscale pentru a atrage investitorii străini. Aceste scutiri de impozite au fost suprimate însă în 2006, la presiunea administrației americane. Marea parte a îndatorării statului portorican provine de la companiile publice. Astfel, numai compania publică de electricitate din Puerto Rico are o datorie totală de nouă miliarde de dolari.

În încercarea de a aduce venituri la buget, TVA-ul urmează să crească miercuri de la 7 la sută la 11,5 la sută.

Citiți și:

Ce înseamnă incapacitatea de plată a unui stat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate