Noul premier al Vietnamului, Pham Minh Chinh, a studiat şi a lucrat în România

Pham-Minh-Chinh-prim-ministru-vietnam-profimedia-0603466733
Pham Minh Chinh, noul prim-ministru al Vietnamului, la depunerea jurământului. Foto: Profimedia Images

Vietnamul şi-a reînnoit conducerea luni, în timpul unei sesiuni a Adunării Naţionale, alegându-l pe Nguyen Xuan Phuc, până acum în fruntea guvernului, în funcţia de preşedinte al ţării, şi pe Pham Minh Chinh în funcţia de prim-ministru.

Nguyen Xuan Phuc, 66 de ani, a servit ca prim-ministru al Vietnamului din 2016 şi viceprim-ministru din 2011. Ca prim-ministru, el a jucat un rol cheie în ratificarea unor acorduri comerciale majore precum Parteneriatul Economic Regional Complet (RCEP), Acordul de liber schimb UE-Vietnam (EVFTA) şi a prezidat Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) anul trecut, relatează Agerpres.

În 2018, secretarul general al Partidului Comunist aflat la guvernare în Vietnam, Nguyen Phu Trong, a preluat şi rolul de preşedinte după moartea lui Tran Dai Quang. El a fost reales în ianuarie secretar general al Partidului Comunist pentru a treia oară şi a ales să renunţe la funcţia de preşedinte al ţării.

Apreciat pentru felul cum a gestionat pandemia de COVID-19 şi pentru bilanţul său economic, Phuc a obţinut majoritatea voturilor celor 500 de deputaţi ai parlamentului unicameral, exprimate prin vot secret.

Alegerea lui Phuc marchează separarea dublului rol al lui Trong şi revenirea la conducerea tradiţională cu „patru piloni” a ţării cu secretar general, prim-ministru, preşedinte şi şef al Adunării Naţionale. Totuşi, secretarul general al Partidului Comunist, partid unic, este cel mai înalt lider al regimului vietnamez. Preşedintele statului este al doilea în ierarhia conducerii, înaintea primului ministru.

Cine este Pham Minh Chinh

Conducerea guvernului îi revine lui Pham Minh Chinh, 62 de ani, preşedintele Comitetului central de organizare al partidului din 2016.

Potrivit Ambasadei Vietnamului la Bucureşti, sub conducerea noului guvern, ţara va continua să menţină stabilitatea politică şi să facă paşi mari în dezvoltarea socio-economică în contextul în care epidemia de COVID-19 se dezvoltă încă în moduri complicate în întreaga lume.

În ceea ce priveşte perspectivele relaţiilor dintre Vietnam şi România, sursa citată afirmă că acestea vor cunoaşte o evoluţie pozitivă. Noul prim-ministru Pham Minh Chinh a studiat în România, a lucrat la Ambasada Vietnamului în România şi cunoaşte relaţia dintre cele două ţări.

Potrivit paginii de Wikipedia, Pham Minh Chinh a studiat limba română și a început să studieze la Universitatea de Construcții București în 1976, iar în 1984 a absolvit ca inginer civil, după care s-a întors în țara natală. Bloomberg relatează că, în 1989, el era prim secretar la Ambasada Vietnamului în România.

Vietnamul este orientat spre export, ca un sector important către economie, hotărât să promoveze participarea la economia globală şi la lanţurile internaţionale de aprovizionare. Odată cu semnarea cu succes a Acordului de liber schimb UE-Vietnam (EVFTA) în 2020, cu ajutorul preţios al României în calitate de preşedinţie rotativă a UE, Vietnam se dezvoltă ca un partener comercial important al României (schimbul comercial dintre România şi Vietnam a fost de aproximativ 265 milioane dolari, mai mare decât anul anterior, în pofida pandemiei - 250 milioane dolari) şi al Uniunii Europene, a detaliat Ambasada Vietnamului pentru Agerpres.

În timpul sesiunii de 12 zile a Adunării Naţionale, în care partidul a ales 12 posturi de conducere cheie, şeful Partidului Comunist din Hanoi, Vuong Dinh Hue, a fost ales la 31 martie drept noul lider al parlamentului, principalul organism legislativ.

În pofida modificărilor aduse celor trei poziţii cheie de conducere ale Vietnamului, se aşteaptă ca Partidul Comunist să îşi menţină traiectoria de deschidere în continuare către comerţul exterior şi echilibrarea relaţiilor cu China şi SUA.

Editor : G.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate