O familie a fost evacuată dintr-un avion din cauza mirosului corporal

Data publicării:
Avion American Airlines pe pista aeroportului
Avion American Airlines. Foto: Gulliver/ Getty Images

O familie de americani a fost evacuată dintr-un avion American Airlines pentru că însoțitorii de zbor susțineau că miros urât. Acum, membri familiei au decis să dea în judecată compania, informează BBC.

Yehuda Yosef Adler, soția lui Jennie și fiica lor au fost debarcați dintr-o cursă Miami-Detroit în ianuarie 2019, iar ei susțin că însoțitorii de zbor au făcut comentarii pe seama religiei lor - Iudaism ortodox.

Compania American Airlines a anunțat că decizia de a înlătura familia din avion nu a fost pe motive religioase. Reprezentanții companiei susțin că alți pasageri s-au plâns de mirosul lui Yehuda Yosef Adler.

Procesul a fost intentat în Texas pe motive de defăimare, stres emoțional și discriminare pe motive religioase.

Yehuda Yosef Adler susține că familia sa se afla în avion de nu mai mult de cinci minute, când un membru al personalului le-a spus că era o situație de urgență și trebuie să părăsească aeronava.

Când coborau din avion, Yosef Adler susține că personalul i-a spus că pilotul a cerut evacuarea familiei din cauza mirosului corporal.

În proces se susține că un membru al personalului "a făcut o remarcă peiorativă și deplasată în care le-a spus membrilor familiei Adler că știe că evreii ortodocși fac baie o dată pe săptămână".

Familia Adler s-a dus la alți pasageri care așteptau la poarta de îmbarcare și i-a întrebat dacă simt vreun miros corporal, iar 20 de persoane au spus că nu simt nimic.

Yosef Afler a și spus că făcuseră duș chiar în acea dimineață.

Familiei Adler i s-a oferit cazare și mese și au primit bilete pentru un zbor către Detroit în dimineața următoare, însă au rămas fără bagaje, pentru că acestea erau în avionul inițial.

"Familiei Adler i s-a cerut să coboare din avion, după ce mai mulți pasageri și însoțitorii de zbor s-au plâns de mirosul corporal al lui Yosef Adler. Decizia a fost luată pentru că nu am vrut să provocăm disconfort celorlalți pasageri", se arată într-un comunicat American Airlines citat de Fox News.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dana Budeanu, omagiu emoționant pentru Delia Budeanu. Cum și-a luat rămas bun de la fosta soacră
Digi FM
Pepe, reacție după ce Raluca Pastramă l-a acuzat că s-a aliat cu avocatul Adrian Cuculiș și cu Ibrahim: „Mă...
Pro FM
Dua Lipa, în rochie de piele decupată până la șolduri pe ambele părți, combinată cu dresuri plasă și multă...
Film Now
Filmul cu fiul lui Jack Nicholson în distribuție, în cinematografe. Ce încasări a avut la box office-ul global
Adevarul
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie uriașă. Bătălia acum începe”
Newsweek
O nouă creștere de pensie propusă de Senat. Cine sunt cei 800.000 pensionari care beneficiază? Când?
Digi FM
Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, e campioană WNBA. S-a născut în California și e măritată...
Digi World
Doi doctori, total uimiți de ce au văzut la microscop pe mâini aparent curate: "Oh, asta e dezgustător!"
Digi Animal World
Un câine s-a cățărat în vârful Marii Piramide din Giza. Imaginile, surprinse de un bărbat care naviga cu...
Film Now
N-a apărut încă în cinema, dar e considerat de critici cel mai bun film al anului: "O adevărată epopee"
UTV
Cum i-au raspuns fetele de la Pebbles and TamTam Erikai Isac, dupa ce a recunoscut ca s-a inspirat din piesa...