OMS: Vaccinarea obligatorie anti-COVID este „o soluție de ultimă instanță”

Data publicării:
Un cadru medical vaccinează o persoană.
Foto: GettyImages

Vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului este „o soluţie de ultimă instanţă”, a declarat marţi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citat de agenţiile internaţionale de presă.

„Obligativitatea vaccinării este o soluţie de ultimă instanţă şi se aplică doar atunci când au fost epuizate toate opţiunile fezabile de îmbunătăţire a ratelor de vaccinare”, a declarat Hans Kluge într-o conferinţă de presă online, potrivit Agerpres.

„Eficacitatea obligativităţii depinde foarte mult de context”, a spus Kluge, adăugând că trebuie să se ţină cont de încrederea publicului în autorităţi. „Ceea ce este acceptabil într-o societate şi într-o comunitate poate să nu fie eficient şi acceptabil în alta”, a atras atenţia reprezentantul european al OMS, citat de Reuters.

Din ce în ce mai multe ţări din Europa, inclusiv Germania, dezbat dacă să facă obligatorii vaccinurile COVID-19, după ce Austria a anunţat în noiembrie că va impune această obligativitate de la 1 februarie anul viitor, ceea ce a provocat proteste de amploare.

Totodată, în faţa creşterii cazurilor de COVID-19 în Europa, oficialul OMS a făcut apel la o mai bună protejare a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, în prezent cea mai afectată grupă de vârstă, potrivit OMS-Europa.

Pentru a evita închiderea din nou a claselor şi revenirea la cursurile online, filiala europeană a OMS recomandă o creştere a testărilor în şcoli şi luarea în considerare a vaccinării elevilor.

„Folosirea măştilor şi o bună ventilaţie (a claselor), precum şi testarea regulată ar trebui să fie regula în toate şcolile primare, iar vaccinarea copiilor ar trebui să fie discutată şi luată în considerare la nivel naţional, pentru a proteja şcolile”, a afirmat Hans Kluge.

Potrivit OMS, cazurile sunt în creştere în prezent la toate categoriile de vârstă, „cele mai mari rate de infectare fiind observate în prezent în rândul copiilor de 5-14 ani”.

„Nu este neobişnuit în prezent să vedem incidenţe de două până la trei ori mai mari la copii decât la populaţia generală”, a mai spus Kluge.

OMS şi-a reiterat, de asemenea, îngrijorarea faţă de noua variantă Omicron de coronavirus, însă a cerut combaterea actualei variante dominante de COVID, Delta, pentru „o victorie mâine împotriva Omicron”.

„Omicron este în vizorul nostru şi este în creştere, şi avem dreptate să fim îngrijoraţi şi precauţi. Însă problema în prezent este Delta şi modul în care reuşim să luptăm împotriva Delta astăzi va fi o victorie împotriva Omicron mâine”, înainte ca numărul de cazuri să crească masiv, a mai spus oficialul OMS.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate