Povestea celor doi frați gemeni născuți la doi ani distanță

Data publicării:
gmeni
Povestea celor doi frați gemeni născuți la doi ani distanță: Sursa: captură video

Doi frați din Marea Britanie sunt gemeni, deși s-au născut în ani diferiți. Și nu la câteva secunde sau minute distanță la cumpăna dintre ani, cum se mai întâmplă, ci la doi ani distanță unul de altul. Cum este posibil? Părinții au încercat de mai multe ori să aibă copii și cum nu reușeau, au apelat la fertilizarea in vitro. Doar că în loc să aibă doi sau mai mulți copii o dată, au decis altceva.

Părinții gemenilor: „Acesta este Cameron și aceasta este Isabella. Ei sunt gemeni, născuți la doi ani distanță. Isabella s-a născut în septembrie 2020, în timp ce Cameron a venit pe lume în septembrie 2018. Amândoi au fost concepuți prin fertilizare in vitro, în același timp, cu trei ani în urmă.

Cameron a fost o sarcină reușită, evident, și iată-l acum. Apoi, cam după un an și jumătate de la nașterea lui Cameron, am hotărât să folosim unul dintre embrionii congelați, iar acum o avem pe Isabella.

Și, pentru că au fost concepuți în același timp, din punct de vedere tehnic, ei sunt gemeni.”

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online