Președintele care a declarat victoria asupra COVID-19 vrea un nou mandat. Țara sa nu mai are niciun caz după ce a interzis raportările

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Tanzaniei, John Magufuli, candidează pentru un nou mandat.
Președintele Tanzaniei, John Magufuli, candidează pentru un nou mandat. Foto: Profimedia Images

Președintelui Tanzaniei, John Magufuli, unul dintre cei mai neconvenționali lideri din regiune, candidează pentru un nou mandat din postura de președinte „care a învins coronavirusul”. Acesta se laudă cu victoria asupra bolii COVID-19, însă țara sa a interzis raportările începând cu luna mai. Ultima raportare, cea din aprilie, arăta că în Tanzania sunt 509 cazuri noi și 29 de morți.

Două luni mai târziu, în luna iunie, Magufuli spunea că Tanzania a scăpat de coronavirus datorită rugăciunilor cetățenilor.

„Coronavirusulul a fost eliminat cu ajutorul lui Dumnezeu”, le-a spus John Magufuli credincioșilor dintr-o biserică din capitala Dodoma.

De asemenea, centrele de tratament și izolare a celor cu coronavirus au fost închise în toată țara, iar Magufuli l-a demis și pe șeful laboratorului național al Tanzaniei, cel care conducea testarea COVID-19.

Acum, Magufuli vrea un nou mandat de președinte la alegerile de pe 28 octombrie, însă opoziția acuză regimul opresiv pe care acesta l-a dezvoltat în Tanzania.

În Tanzania pandemia se ciocnește cu autoritarismul făcând ambele probleme mult mai grave

Pe lângă atacurile violente asupra opoziției, autoritățile au încercat să împiedice candidații la președinție să depună formularele de nominalizare necesare, descalificând în mod arbitrar candidații.

În august, guvernul a interzis, mass-media locale să difuzeze conținut realizat în străinătate fără a primi mai întâi aprobarea scrisă a guvernului. Măsura este un alt exemplu de guvernare care își întărește controlul autoritar, împiedicând totodată un răspuns eficient la COVID-19.

Principalul candidat al opoziției la viitoarele alegeri este Tundu Lissu din partidul Chadema, care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2017 și a necesitat aproape trei ani de spitalizare în străinătate pentru tratament și reabilitare. Nimeni nu a fost condamnat pentru atentatul asupra vieții sale și nu au existat noi date cu privire la ancheta poliției. În urmă cu câteva săptămâni, comisia electorală i-a interzis să facă campanie timp de șapte zile pentru presupuse încălcări ale eticii referitoare la observațiile pe care le-a făcut împotriva președintelui.

Pe măsură ce lupta pentru președinție se apropie de sfârșit, Magufuli are avantajul mandatului și este susținut de un partid care nu a pierdut niciodată președinția.

Candidatul opoziției Tundu Lissu promite creșterea economică și respectarea drepturilor omului. Celălalt concurent cheie al opoziției este Bernard Membe, fost ministru și membru al comitetului central al CCM, care este în fruntea partidului ACT-Wazalendo.

Dacă Magufuli câștigă un al doilea mandat, el a promis că va continua dezvoltarea infrastructurii și va îmbunătăți mijloacele de trai ale oamenilor.

Tanzania nu este singura țară unde lideri autocrați gestionează după propriul plac pandemia de coronavirus

Negările Magufuli cu privire la gravitatea pandemiei COVID-19 și lipsa transparenței în colectarea și schimbul de date privind ratele de infecții și decese au ridicat îngrijorarea la Centrele din Africa pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Vecina Kenya și-a închis granița cu Tanzania în luna mai din cauza problemelor legate de coronavirus.

O situație similară a fost și în Burundi, unde se crede că președintele țării a murit din cauza COVID-19 după luni de negări oficiale cu privire la gravitatea bolii. Guvernul chiar i-a încurajat pe cetățeni să participe la slujbe religioase și la alte adunări mari din țară. 

Și în Madagascar, președintele autoritar al țării s-a confruntat cu critici, inclusiv din partea OMS, cu privire la răspunsul guvernului său sau la lipsa acestuia. Președintele a prezentat și promovat distribuirea - inclusiv în Tanzania - a unui „remediu pe bază de plante” nedovedit.

În schimb, se pare că nu este o coincidență faptul că acele țări din Africa care au demonstrat cele mai eficiente răspunsuri COVID-19 sunt, de asemenea, cele mai democratice și transparente din regiune. Acestea includ Senegal și Ghana, care au investit în dezvoltarea unor teste rapide accesibile și eficiente pentru noul coronavirus. Senegal, în special, s-a remarcat pentru succesul său relativ, clasându-se pe locul 2 la nivel global în ceea ce privește indicele global de răspuns COVID-19

Aceste două povești de succes ar trebui să servească drept lecție pentru liderii din Tanzania și din alte părți, unde cenzura cu privire la infecțiile cu COVID-19 și guvernarea deficitară au mers mână în mână. Unii observatori au susținut că pandemia ar putea servi la întărirea unor regimuri autoritare. 

Sursa: BBC, Foreign Policy

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate