Sari la conținut

Reuniune extraordinară a NATO, la cererea Turciei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg FOTO: nato.org

Turcia a cerut reuniunea invocând gravitatea situației, după atacurile teroriste din ultimele zile. Dorește, de asemenea, să-și informeze aliații despre măsurile luate.

Aliații urmăresc evoluțiile foarte atent și sunt solidari cu Turcia, se arată într-un comunicat NATO.

Cererea Turciei vine la câteva zile după atentatul din sudul ţării, în care au murit 32 de oameni. Un adept al grupării Statul Islamic s-a aruncat atunci în aer, iar aviaţia turcă a răspuns deja prin raiduri aeriene asupra poziţiilor jihadiştilor din Siria, dar şi asupra celor controlate de kurzi în nordul Irakului.

Articolul 4 din Tratatul NATO a mai fost invocat până acum de două ori de Turcia, în 2003 şi 2012.

Pe lângă acţiunile împotriva islamiştilor, autorităţile turce au desfăşurat acţiuni şi împotriva naţionaliştilor kurzi, pe care îi consideră terorişti. Atacurile au declanşat numeroase proteste.

Istanbulul a fost, vineri, scena unui asalt impresionat al forţelor de ordine. Peste 5.000 de poliţişti au descins în peste 140 de imobile, unde aveau informaţii că se află persoane ce ar avea legatură cu Statul Islamic şi cu grupurile militante kurde.

Poliţia a desfăşurat raiduri în mai multe provincii turce şi în oraşul Izmir. Sute de suspecţi de terorism au fost reţinuţi, printre aceştia şi zeci de studenţi străini. În cursul aceleaşi operațiuni, o militantă de extremă stângă a fost ucisă într-un schimb de focuri ce a avut loc în timp ce poliția încerca să pătrundă într-o locuință dintr-un cartier din Istanbul.

Turcia a declarat război Statului Islamic

Înaintea descinderilor din Istanbul, pe parcursul nopţii, fuseseră lasate raiduri aeriene în Siria. Trei avioane de vânătoare F-16 au decolat de la baza militară de la Diyarbakir, situată în sud-estul Turciei. Aeronavele au lovit poziţii ale grupării jihadiste Statul Islamic situate în Siria, imediat după graniţă. Au fost vizate două centre de comandă ale teroriştilor şi un punct de întâlnire al susţinătorilor organizaţiei teroriste. Mai mult, în apropierea graniţei cu Siria au fost aduse zeci de tancuri şi vehicule blindate.

Ofensiva are loc după ce, în ultima săptămână, violenţele de la graniţa turco-siriană s-au intensificat.

Atât raidurile aerine, cât şi operaţiunea antiteroristă vin în contextul în care Ankara a fost criticată deseori că nu se implică mai activ în lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic.

Etichete: NATO , Turcia , kurzi , statul islamic , reuniune extraordinara , articolul 4 , masuri turcia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale