Spania. Un premiu de 4,7 milioane de euro nu a fost revendicat de un an

Data publicării:
TRAGEREA LOTO-AFP Mediafax Foto-ANDREAS SOLARO-5

Biletul a fost cumpărat în luna iunie a anului trecut, de la una dintre zecile de agenţii loto din localitatea La Coruna. Cel care l-a completat a avut parte însă de un ghinion teribil: l-a uitat pe tejghea. A fost găsit de proprietarul agenţiei, care şi-a revenit cu greu din şoc.

„Stăteam în picioare şi a trebuit să mă aşez, aproape că scaunul s-a rupt în acel moment. M-am gândit că biletul îmi va arde mâinile şi mi-am spus că nu poate fi adevărat”, a povestit Manuel Reija, proprietarul agenţiei loto.

Bărbatul a anunţat imediat autorităţile din La Coruna, care au început să-l caute pe câştigător. Numele agenţiei loto nu a fost făcut public, aşa că cei care revendică premiul trebuie să dovedească faptul că ştiu de unde a fost completat biletul. În plus, ei trebuie să spună şi ora aproximativă la care l-au cumpărat.

„Au existat oameni care au revendicat premiul, dar erau numai glume, nimeni nu a vorbit serios. În cazul în care apare cineva, voi vorbi cu cei de la Primărie, ei sunt responsabili de acest lucru”, a mai spus proprietarul agenţiei loto.

Situaţia este cu atât mai complicată cu cât La Coruna este o cunoscută destinaţie turistică, aşa că biletul putea fi cumpărat şi de un turist. Potrivit legii spaniole, proprietarul unui bilet câştigător are la dispoziţie doi ani pentru revendicarea premiului. După această perioadă, un judecător va decide unde vor ajunge banii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...