Tribul care l-a ucis pe misionarul creștin, în mare pericol. Avertismentul specialiștilor

Data actualizării: Data publicării:
0_Sentinelese-tribe

După ce misionarul american John Allen Chau a fost omorât pe insula North Sentinel din Marea Andaman, a început o dezbatere despre tribul Sentinelese și oportunitatea de a-l include în viața modernă.

Tribul Sentinelese trăiește izolat de lumea modernă de cel puțin 60.000 de ani și are o bogată și tumultoasă istorie în spate. Membrii tribului sunt mai ales cunoscuți pentru modul violent prin care resping orice contact cu lumea modernă, fiind protejați de Andaman and Nicobar Protection of Aboriginal Tribes (Regulation) Act, o lege emisă de autoritățile indiene.

Însă, pentru că tribul trăiește izolat de civilizație de zeci de mii de ani, comunitatea nu are imunitate împotriva bolilor moderne - includem aici cele mai comune infecții, care pot fi fatale în cazul lor. Experții se tem acum că misionarul creștin, în vârstă de 26 de ani, pe care l-au ucis i-ar fi putut expune unor germeni și infecții împotriva cărora membrii izolatei comunități nu au cum să lupte.

Sophie Grig, cercetătoare în cadrul Survival International, o organizație pentru protejarea comunităților tribale, a vorbește pe contul oficial de Twitter despre îngrijorarea majoră din rândul autorităților că membrii tribului au fost expuși unor infecții periculoase. Tocmai din acest motiv, autoritățile îi vor monitoriza mai atent pe membrii tribului, în încercarea de a observa din timp orice posibilă epidemie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Triburile din Marea Andaman, împinse spre extincție

Triburile din Marea Andaman au o lungă istorie dureroasă în spate. Încercările de a le civiliza au eșuat dramatic și i-au expus pericolelor din lumea modernă - cărora nu au știut să le facă față, abuzului de substanțe interzise, exploatării și epidemiilor.

Cel mai grăitor exemplu este soarta tribului Great Andamanese, în timpul colonizării britanice, în timpul secolului al XIX-lea.

Potrivit Survival International, comunitatea Great Andamanese era formată, de fapt, din zece triburi distincte - printre care Jeru, Bea, Bo, Khora sau Pucikwar. Fiecare comunitate număra între 200 și 700 de oameni și folosea o limbă proprie.

Înainte de invazia britanică din 1858, populația triburilor ajungea la aproximativ 5.000 de persoane. Mulți dintre ei au murit luptând în încercarea de a-și apăra teritoriile. Alte mii au picat victime pojarului, gripei sau sifilisului, care au venit la pachet cu cei care încercau să-i „modernizeze”.

Nici măcar Jarawa, un trib care a început să interacționeze din proprie inițiativă cu lumea modernă în anii 1990, nu au avut o soartă mai bună. Epidemiile de pojar și dependența de alcool au devenit comune. Cei care au scăpat au fost exploatați.

Acum există safariuri organizate pentru a vizita tribul Jarawa, însă turiștii fac un adevărat spectacol al ridicolului în preajma tribului, find filmați inclusiv aruncând cu mâncare spre ei.

„Au fost expuși unui mod modern de viață, pe care nu-l pot susține pe cont propriu. Au învățat să mănânce orez și zahăr. Am transformat un popor liber într-o comunitate de cerșetori”, a spus, cu regret, antropologul Triloknath Pandit, în 2017, pentru The New York Times.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri