Trump "nu-și poate imagina" de ce a crescut numărul apelurilor cu privire la ingerarea de dezinfectant, în SUA

Data publicării:
Donald Trump, președintele Statelor Unite
Foto: GettyImages

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că nu-și poate imagina de ce a crescut numărul apelurilor telefonice cu privire la ingerarea de dezinfectant, după ce a sugerat injectarea acestei substanțe ca posibil tratament anti-COVID, scrie BBC.

După doar 18 ore de la declarațiile făcute de Trump, Centrul pentru Controlul Toxicității din orașul New York a anunțat că a primit un număr dublu de apeluri ce reclamau diverse expuneri la produse chimice de uz casnic.

Guvernatorii statelor Michigan și Maryland au dat vina pe liderul de la Casa Albă pentru numărul tot mai mare al apelurilor de urgență cu privire la ingerarea de dezinfectant, după ce Donald Trump a sugerat injectarea de dezinfectant ca tratament anti-COVID.

Dezinfectanții sunt substanțe periculoase și pot fi extrem de toxice dacă sunt ingerate.

În timpul unei conferințe de presă, un jurnalist a menționat că linia telefonică de urgență a statului Maryland a primit sute de apeluri în ultimele zile, cetățenii solicitând lămuriri cu privire la sugestia președintelui Trump.

"Nu-mi pot imagina de ce", a răspuns liderul de la Casa Albă.

Întrebat dacă și-a asumat responsabilitatea pentru creșterea apelurilor de urgență, Trump a răspuns: „Nu, nu”.

Săptămâna trecută, oficialii din Maryland au fost nevoiți să emită o alertă la nivel național împotriva ingerării sau injectării de dezinfectanți, după declarațiile făcute de președintele american.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri