Un șofer de TIR român care și-a pus un film la volan a omorât un om pe un drum din Franța

Data publicării:
accident de circulatie cu doua camioane
Un șofer de TIR român a provocat un accident grav în Franța, în timp ce se uita la un film, la volan FOTO: actu.fr

Un român de 23 de ani, șofer de TIR, este judecat în Franța pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un accident în care a murit un bărbat de 39 de ani, de asemenea, șofer pe o mașină de transport. Anchetatorii au stabilit că românul se uita la un film în timp ce conducea.

Șoferul de 23 de ani, cetățean român cu domiciliul în Spania, a fost prezentat instanței și trimis în judecată pe 14 martie, după ce a fost externat din spital, unde a primit îngrijiri în urma evenimentului rutier.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Saint-Goin, localitate din departamentul Pyrénées-Atlantiques, sud-vestul Franței, în după-amiaza de 7 martie. Potrivit ladepeche.fr, românul - care conducea un camion încărcat cu porumb - a pierdut controlul asupra direcției și s-a izbit violent de un alt camion. Șoferul acestuia, un bărbat de 39 de ani, a murit, în timp ce românul a fost rănit grav și a fost dus la spital.

Joi, 14 martie, în ziua în care a fost externat, a fost dus la instanță. Șoferul a recunoscut că pe tabletă rula un film, însă el susține că nu se uita deloc, ci doar asculta. Dar anchetatorii spun că dispozitivul era așezat în așa fel încât ecranul să fie integral vizibil. Mai mult, ei spun că aceasta este o practică des întâlnită între șoferii care fac curse lungi.

Cel mai probabil, românul își va afla sentința în cursul săptămânii viitoare.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri