Un taximetrist japonez a fost arestat pentru că a călcat un porumbel cu mașina

Data publicării:
Porumbei pe stradă
Taximetristul japonez s-a apărat spunând că „drumurile sunt pentru oameni. E de datoria porumbeilor să evite mașinile”. Foto: Profimedia Images

Pentru unele persoane, porumbeii sunt doar o specie de păsări prietenoase; pentru altele, sunt șobolani cu aripi care fac mizerie. Dar în Japonia, porumbeii s-ar putea să fi devenit victimele unui act criminal, după ce poliția a arestat un taximetrist din Tokyo acuzat că a intrat în mod intenționat cu mașina într-un stol de păsări, omorând una dintre ele, scrie The Guardian.

Suspectul – un bărbat pe nume Atsushi Ozawa în vârstă de 50 de ani – „și-a folosit mașina să omoare un porumbel comun, care nu este o specie de vânat”. Incidentul a avut loc luna trecută în capitala Japoniei, iar taximetristul a fost arestat duminică pentru încălcarea legilor de protecție a animalelor sălbatice, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției din Tokyo.

Suspectul a declarat că a condus mașina în stolul de porumbei pentru că „drumurile sunt pentru oameni. E de datoria porumbeilor să evite mașinile”, potrivit presei locale.

În Japonia există specii de porumbei care pot fi vânate în număr limitat, însă frații lor urbani pot fi omorâți doar dacă se dovedește că provoacă pagube – ca de exemplu, dacă distrug culturile agricole sau afectează creșterea animalelor domestice – și doar cu aprobarea autorităților locale.

Taximetristul ar fi accelerat după ce semaforul s-a făcut verde și a intrat în plin în stolul de porumbei cu o viteză de 60km/h. Incidentul a fost raportat de un trecător care a fost alertat de sunetul de accelerație făcut de motorul mașinii.

Un veterinar a examinat porumbelul mort și a ajuns la concluzia că a murit în urma unui șoc traumatic.

Dat fiind faptul că taximetristul este un șofer profesionist, poliția a descris acțiunile sale ca fiind „extrem de rău intenționate”, ceea ce i-a motivat să facă această arestare neobișnuită.

Spre deosebire de porumbei, pe care lumea îi îndrăgește, corbii au stârnit reacții mult mai negative din partea japonezilor, care s-au plâns că păsările fac foarte multă mizerie din cauza apetitului lor pentru gunoaiele lăsate pe stradă de restaurante.

Guvernatorul din Tokyo în 2001, Shintaro Ishihara, a anunțat la acea vreme că va porni un război împotriva populației de corbi din oraș, estimată la 36.000 de păsări. În următoarele două decenii, populația de corbi a orașului a scăzut cu două treimi.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii