VIDEO. Dallas, devastat de o tornadă puternică

Data publicării:
texas inundatii

Acoperişuri şi faţade smulse, grămezi de dărâmături, maşini contorsionate şi chiar bărci aruncate ca nişte jucării. Aşa arată patru comitate din Dallas, care au fost măturate de o serie de tornade.

Comitatul cel mai afectat este Garland, la nord-est de Dallas, unde se crede că a lovit o tornadă de forţă patru, ceea ce înseamnă că vântul a bătut cu până la 320 de kilometri pe oră. Aceasta este una dintre cele mai puternice tornade care au devastat regiunea din anii 1950 încoace.

Poliția a confirmat că opt persoane au murit, până acum, în Garland din cauza furtunii.

Suflul tornadei a afectat o zonă de cinci kilometri pătraţi și a distrus în jur de 600 de clădiri. De asemenea, alte 3.000 de case au rămas fără electricitate. Este cel mai recent episod al tornadelor care au măturat începând de miercuri sudul Statelor Unite. Sunt fenomene obişnuite primăvara şi extrem de rare în decembrie. Specialiştii spun că temperaturile neobişnuit de ridicate au contribuit la formarea lor.

Totodată, în New Mexico e stare de urgenţă, după ce ninsoarea a dus la producerea a cel puţin 100 de accidente, iar zeci de drumuri au fost închise.

Furtuni de zăpadă sunt prognozate în mai multe state, din vestul Texasului până în Kansas. Mai mult, inundaţii periculoase sunt aşteptate din nordul Texasului până în centrul statului Illinois.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
Cum a ajuns Adam Sandler să colaboreze cu celebrul regizor Paul Thomas. Tom Cruise a tras sforile: „A fost...
Adevarul
Deși Rusia dă vina pe Ucraina, unul dintre organizatorii atacului asupra numărului doi al GRU lucra la FSB...
Newsweek
Când nu se va mai plăti CASS și când cresc pensiile cu 13%? Ministrul muncii aduce vești bune pensionarilor.
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
Cine e Anamaria Vartolomei, actrița din România care a cucerit Franța și acum și Hollywood. Primii ani i-a...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show