Marea Britanie recomandă vaccinarea cu AstraZeneca doar pentru persoanele de peste 30 de ani, din cauza efectelor adverse

Data publicării:
Cutii cu fiole de vaccin AstraZeneca pe un raft de frigider.
Cutii cu doze de vaccin AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

Persoanele cu vârsta sub 30 de ani din Marea Britanie vor avea primi opțiunea de a se vaccina cu un ser altul decât cel produs de AstraZeneca, acolo unde este posibil, după ce au fost descoperite posibile legături între apariția cheagurilor de sânge și imunizarea cu acest ser, relatează BBC.

O evaluare a agenției de reglementare a medicamentelor din UK a descoperit, până la finalul lunii martie, că 79 de persoane vaccinate cu AstraZeneca au suferit acest efect advers rar, dintre care 19 au murit.

Agenția a transmis că dovezile nu stabilesc încă o relație cauzală, dar legătura devine din ce în ce mai clară. Pe de altă parte, efectul advers este extrem de rar, iar eficacitatea vaccinului nu poate fi pusă la îndoială, spun cei de la agenția britanică.

Astfel, concluzia acesteia este ca persoanele cu vârste între 18 și 29 de ani ar trebui să primească o alternativă la AstraZeneca, acolo unde este posibil, iar persoanele care s-au vaccinat deja cu AstraZeneca și nu au avut reacții adverse de acest tip să facă și a doua doză.

Persoanele cu probleme de coagulare a sângelui sau cu alte probleme de sănătate legate de sistemul sangvin ar trebui să își consulte medicul înainte de a se vaccina cu serul AstraZeneca.

Anterior, și Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că, pe baza dovezilor științifice din prezent, apariția cheagurilor de sânge poate fi un efect advers extrem de rar la vaccinarea cu AstraZeneca, însă a recomandat continuarea folosirii vaccinului, în contextul în care beneficiile sunt mult mai mari decât riscurile.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Unul dintre cele mai scumpe inele, cea mai scurtă logodnă. Mariah Carey a vândut bijuteria de 10 milioane de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani