Maia Sandu, mesaj de mulțumire pentru Klaus Iohannis: În mod special, salutăm apelul către liderii UE

Data actualizării: Data publicării:
maia-sandu-la-birou-fb
Foto: facebook.com/pg/maia.sandu

Maia Sandu, noul premier al coaliţiei constituite săptămâna trecută între socialiştii lui Igor Dodon şi Blocul ACUM (PAS plus PPDA), a transmis, vineri dimineață, un mesaj de mulțumire președintelui Klaus Iohannis, după anunțul că Bogdan Aurescu, consilier prezidențial și fost ministru de externe, va sosi la Chișinău pentru a purta discuții cu privire la criza politică.

Vreau să mulțumesc României și domnului Președinte Klaus Iohannis pentru sprijinul constant pe care România îl acordă Republicii Moldova. În mod special, salutăm apelul Președintelui Iohannis către liderii Uniunii Europene cu privire la soluționarea, în regim de urgență, a situației politice actuale din țara noastră”, a scris Maia Sandu, vineri dimineață, pe pagina de Facebook.

Ea a adăugat că „Guvernul proeuropean învestit la Chișinău de către o majoritate parlamentară legal constituită, în virtutea aspirațiilor noastre europene și a loialității față de statul de drept și interesele cetățenilor, își afirmă adeziunea fermă față de valorile democratice și obiectivul de a asigura pacea și stabilitatea în Republica Moldova și în regiune”.

„Un dialog politic pentru rezolvarea crizei politice poate avea loc doar în Parlament, după ce vor fi deblocate instituțiile guvernului și vor fi înlăturați oamenii agresivi care împiedică accesul și funcționarea administrației învestite de Parlament în mod democratic”, a adăugat noul premier de la Chișinău.

„Oamenii din Republica Moldova vor sa trăiască liber într-un stat prosper, guvernat în baza valorilor și principiilor europene, să se simtă în siguranță în propria țară, eliberați de dictatură, corupție și frică. Am deplina încredere și convingere că domnul Președinte Iohannis sprijină aceleași deziderate și va susține în continuare aspirațiile cetățenilor Republicii Moldova”, subliniază Maia Sandu.

Consilierul prezidențial pentru politică externă Bogdan Aurescu va efectua astăzi o vizită de lucru la Chișinău, în contextul evoluțiilor politice recente din Republica Moldova. 

De asemenea, miercuri, Klaus Iohannis a transmis o scrisoare către președintele Consiliului European, Donald Tusk, și către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu privire la situația din Republica Moldova, în care le cere găsească urgent, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene, ce trebuie făcut pentru a pune capăt situației actuale din țara vecină.

Șeful statului vorbește despre „acțiuni concrete”, dar soluția, precizează președintele, trebuie să fie una negociată, pe baza valorilor și principiilor Uniunii Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri