Papa Francisc spune că s-ar putea retrage, dar nu în acest moment

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc Foto: Profimedia

Papa Francisc a declarat că ar putea urma exemplul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, de a se retrage din activitate, subliniind însă că această posibilitate nu se află pe agenda sa „în acest moment”, relatează agenţia italiană ANSA.

„Demisia este o posibilitate deschisă tuturor papilor”, a spus papa Francisc duminică seară, la talk-show-ul de televiziune „Che Tempo Che Fa” găzduit de Fabio Fazio, de pe canalul Nove, potrivit Agerpres.

„Însă, în acest moment nu se află în centrul gândurilor mele”, a spus liderul de la Vatican.

Suveranul pontif argentinian a adăugat că îşi doreşte să revină în ţara sa natală, pe care nu a mai vizitat-o de 10 ani, şi a spus că va efectua o călătorie în Polinezia, în luna august.

Papa Francisc şi-a apărat decizia de a permite cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex să primească binecuvântare, adăugând totodată că „există un preţ de plătit în ceea ce priveşte solitudinea”.

Liderul de la Vatican şi-a exprimat îngrijorarea faţă de războaiele din întreaga lume şi faţă de drama migranţilor şi a „copiilor care sunt aruncaţi şi nu mai zâmbesc”.

„Acest lucru este criminal”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine