Prea mult chiar și pentru Merkel. Mormanul de probleme nerezolvate ale Europei, la final de 2020

Data actualizării: Data publicării:
Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Foto: Profimedia Images

Pe perioada ultimului deceniu și jumătate, Uniunea Europeană a putut conta pe cancelarul german Angela Merkel să salveze situația. Dar între pandemia de coronavirus, negocierile interminabile legate de Brexit, problema migrației și tensiunile geopolitice din Balcani și Mediterana de Est, chiar și doamna de fier a Germaniei s-a văzut un pic depășită de situație, acum, în perioada când Germania s-a aflat la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Multe dintre aceste probleme se prăbușesc pe masa Consiliului European de joi și vineri, la întâlnirea de sfârșit de an programată, scrie Politico.

Una dintre ele a fost rezolvată, la limită, joi seară, când președintele Consiliului European a anunțat că s-a ajuns la compromis pentru salvarea bugetului și fondului de reconstrucție post-Covid.

Însă împăcarea Poloniei și Ungariei de către UE nu rezolvă toate problemele – alte probleme sensibile, mai ales modernizarea politicii de migrație și azil politic, despre care unii au crezut și sperat că va putea fi rezolvată pe perioada președinției germane, nici măcar nu au mai ajuns pe agenda summit-ului.

Unii oficiali europeni spun că nu își pot imagina cum s-ar fi descurcat Uniunea Europeană dacă orice altă țară ar fi deținut președinția Consiliului Uniunii Europene în această turbulentă jumătate de an – provocările politice ale acestei președinții germane au fost echivalentul escaladării muntelui Everest.

Reforma migrației

„Migrația este unul dintre cele mai sensibile dosare politice ale Europei. Ea sfâșie țări și la nivel național și la nivel internațional. Acum avem un pachet foarte bun pe masă, însă este normal ca această discuție să ia timp. Germania a fost foarte ambițioasă, dar era aproape imposibil să obțină un acord pe perioada președinției ei, mai ales în contextul tuturor acestor probleme care s-au adunat. Chiar și atunci când ai foarte mult capital politic, el trebuie folosit adecvat atunci când ai atâtea dosare delicate pe masă”, spune un diplomat UE despre perioada turbulentă de președinție a Germaniei.

Ministrul de Interne german, Horst Seehofer, spune că a sperat să obțină un acord politic generalizat în ce privește migrația, însă înrăutățirea situației pandemice din toamnă a forțat Berlinul să schimbe modalitatea de lucru la videoconferințe online, iar acest lucru a făcut imposibilă găsirea unui acord.

Blocada Balcanică

Inițierea discuțiilor pentru aderarea Macedoniei de Nord și a Albaniei, un alt obiectiv asumat de președinția germană, a fost și el amânat. El va fi moștenit de președinția portugheză, care începe în 1 ianuarie.

Începutul discuțiilor a fost blocat de premierul bulgar, Boiko Borisov, unul dintre aliații tradiționali ai lui Merkel. Opoziția Bulgariei a fost motivată de disputa istorică și lingvistică în ce privește identitatea Macedoniei de Nord. Unii ar putea spune că incapacitatea lui Merkel de a îl convinge pe Borisov s-ar datora și daptul că intră în ultimul an de mandat, iar influența ei se micșorează din cauza acestui motiv.

Brexitul cel fără de sfârșit

În ce privește acordul comercial post-Brexit, cancelarul german a avut puține căi de a se implica pentru găsirea unei soluții, mai ales în contextul în care nici măcar Boris Johnson și Ursula von der Leyen, în întâlnire de urgență la Bruxelles, nu au putut să găsească o minimă formulă de compromis – „Dacă nu vom avea un acord comercial, acest lucru nu este din cauza Germaniei ci din cauza Regatului Unit”, a precizat un diplomat european.

Președinția germană, dincolo de toate dificultățile, va fi socotită drept istorică mai ales pentru faptul că pe parcursul ei s-a definitivat acordul din iulie prin care s-a adoptat bugetul 2021-2027, dar și fondul de relansare economică, pași fără precedent pentru integrarea fiscală mai bună a Uniunii Europene.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...