Putin, discurs în comitetul patriotic Pobeda: Rusia le va scoate dinții tuturor celor care vor să muște ceva din ea

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin Foto: Kremlin.ru

Rusia se confruntă periodic cu tentative ale unora de „a mușca” ceva de la ea, însă ea „le va sparge dinţii” tuturor celor care intenţionează să facă aceasta, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei şedinţe a comitetului organizatoric rus „Pobeda”, înființat în anul 2000 pentru a promova „patriotismul”, conform discursului șefului de la Kremlin. 

Putin spune că „unii” se încumetă să afirme public că bogăţiile siberiene aparţin în mod nedrept unei singure ţări. „Este ciudat să auzi asemenea lucruri, însă ele se fac uneori auzite”, a spus el, potrivit ageției TASS.

„Toţi vor să ne muşte şi să înhaţe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să ştie, cei care intenţionează să facă asta, că noi le vom scoate dinţii, astfel încât nu mai poată muşca”, a subliniat preşedintele Rusiei.

Acesta a precizat că Rusia are un potențial enorm și că mulţi continuă să pună piedici Federaţiei Ruse pentru că se tem de o astfel de ţară.

„Indiferent ce am face noi, indiferent cât de tare am dori să le satisfacem poftele celor care încearcă să ne pună piedici, oricum ei vor continua să facă aceasta, pentru că mulţi dintre oponenţii noştri nu au nevoie de o astfel de ţară precum Rusia”, a declarat el.

Potrivit lui Putin, unii consideră Rusia prea mare chiar şi după ce ea şi-a pierdut „o bună parte din teritoriile istorice după destrămarea Uniunii Sovietice”.

„Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică, doar că ea se numea altfel şi conţinutul ideologic era, desigur, altul, însă din punct de vedere geopolitic aceasta este Rusia istorică”, a afirmat preşedintele rus.

„Chiar şi după ce o treime din potenţial a fost pierdut, oricum pentru unii Rusia este prea mare”, a constatat Putin, dând în acest context un citat din ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei: „De imensitatea noastră se tem toţi”.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia are „cele mai moderne forţe nucleare de descurajare din lume” şi a amintit că Federaţia Rusă s-a dotat cu un nou tip de armă strategică: sistemul de rachete „Avangard” cu rază de acţiune intercontinentală şi care poate dezvolta o viteză hipersonică. El a mai menţionat „noile complexuri aviatice”, „navele şi submarinele, cele mai moderne aparate fără pilot”.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a susţinut că Rusia nu îşi militarizează economia şi că procentul din PIB alocat pentru apărare se reduce în fiecare an.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate