Reacţii după ce Macron a descris NATO ca fiind „în moarte cerebrală”, Secretarul de stat american: Alianţa trebuie reformată

Data actualizării: Data publicării:
Mike Pompeo secretar de stat sua
Mike Pompeo Foto: Guliver/Getty Images

Secretarul de stat american Mike Pompeo a avertizat vineri că NATO trebuie să „crească” şi să se schimbe, în caz contrar riscând să devină „depăşită”, la o zi după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că Alianţa nord-atlantică este în „moarte cerebrală”, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Cancelarul german Angela Merkel a calificat drept „drastice” comentariile lui Macron, iar joi Mike Pompeo a afirmat că NATO este probabil una dintre cele mai importante alianţe „din istoria documentată”, notează Reuters.

Totuşi, vineri, secretarul de stat american a subliniat că NATO trebuie să evolueze, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri după un discurs susţinut la Berlin în ajunul celei de-a 30-a aniversare a căderii Zidului.

„După 70 de ani, (NATO) trebuie să crească şi să se schimbe”, a declarat Pompeo. „Trebuie să înfrunte realităţile de astăzi şi provocările de astăzi”, a insistat el. „Dacă ţările cred că se pot bucura de beneficiul securităţii fără a pune la dispoziţia NATO resursele de care are nevoie, dacă nu-şi respectă angajamentele, există riscul ca NATO să devină ineficientă sau depăşită”, a mai spus secretarul de stat american.

NATO, creată în 1949 pentru a asigura „securitatea colectivă” împotriva Uniunii Sovietice, se pregăteşte pentru summitul de la Londra prevăzut pentru 4 decembrie. Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, vrea să proiecteze o imagine a unităţii, într-un context în care forţa militară a Chinei este în creştere, iar Rusia este acuzată că încearcă să submineze democraţiile occidentale prin atacuri informatice, campanii de dezinformare şi operaţiuni sub acoperire, mai menţionează Reuters.

Citiți și:  De ce a spus Macron despre NATO că este o alianță în moarte cerebrală

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri