Video BBC: Unii oameni spun că au fost obligați să vină pe stadionul Lujniki, la mitingul lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
concert-miting la moscova la opt ani de la anexarea crimeei, cu vladimir putin pe scena
Potrivit BBC, unii oameni spun că au fost obligați de șefi să vină și să asiste la marele concert-miting de la stadionul Lujniki din Moscova, unde a apărut și Vladimir Puti ca să-și justifice invazia din Ucraina Foto: Profimedia Images

Propaganda rusă estimează că peste 200 de mii de oameni au venit vineri la marele concert de pe stadionul Lujniki din Moscova, unde și-a făcut apariția însuși Vladimir Putin pentru a-și justifica, în uralele mulțimii, invadarea Ucrainei. BBC relatează însă că o parte dintre participanți au fost aduși cu autocare direct de la locul de muncă, fără să-și fi dorit să asiste la miting.

La rândul său, „Novaia Gazeta”, singura publicație de opoziție care încă mai apare la Moscova, a relatat ce nu a vrut Kremlinul să se vadă: au fost îmbulzeli, unii oameni au preferat să stea afară când li s-a cerut să-și lase gențile, au fost cozi uriașe la standurile cu hot dog gratis. Foarte mulți participanți au plecat aproape imediat cum au ajuns. Alții au stat doar până a terminat Putin discursul.  

Iar rușii care venit la stadion au fost și foarte temători de camerele de luat vederi. Evident, cele care nu erau oficiale.

- Bună ziua, cum a fost evenimentul?

- Normal.

- De ce plecați atât de repede.

- Încă nu plecăm, doar mergem.

- Încotro? Sau e secret?

- Nu știu să vă spun.

Corespondentul BBC a vorbit cu zeci dintre cei care stăteau la coadă pentru a intra în locul unde a avut loc mitingul pro-Kremlin. Mulți dintre ei au declarat pentru BBC că lucrează în sectorul public și că șefii au făcut presiuni asupra lor să participe.

Un bărbat care lucrează la metroul din Moscova a spus că el și alți angajați au fost obligați să participe la miting. „Voi sta aici pentru o vreme și apoi voi pleca... Cred că majoritatea oamenilor de aici nu susțin războiul. Eu nu”, a declarat el.

Mulți oameni nu au vrut să fie filmați sau să răspundă la întrebări.

Studenții au spus că li s-a oferit opțiunea de a avea o zi liberă de la cursuri dacă participă la un concert. „Unii dintre studenții cu care am vorbit nici măcar nu știau că evenimentul a fost dedicat, în parte, susținerii războiului din Ucraina”, relatează corespondentul BBC.

Fără îndoială, notează BBC, au fost prezente și persoane care îl susțin cu adevărat pe președintele Putin și „operațiunea sa militară specială din Ucraina”, așa cum preferă Kremlinul să o numească. Mitingul a fost organizat sub pretextul de a sărbători opt ani de la anexarea Crimeei, dar în momentul în care pe scenă și-a făcut apariția președintele Vladimir Putin și s-a adresat zecilor de mii de ruși înghesuiți pe stadionul Lujniki, totul a căpătat o altă dimensiune și a expus „o nouă față a Rusiei”, un calendar al „erei Z”, după cum scrie editorialistul Novaia Gazeta. Iată imaginile surprinse la stadionul Lujniki de reporterul de la Novaia Gazeta:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Jurnaliști ținuți două ore în duba poliției 

Pe de altă parte, tot Novaia Gazeta relatează că un concert-miting asemănător a avut loc vineri și la Sankt Petersburg, la Palatul Sporturilor, tot pentru a marca opt ani de la anexarea Crimeei la Rusia. Cu puțin timp înainte de începerea concertului, poliția a reținut mai mulți jurnaliști, printre care și fotograful Novaia Gazeta, Aleksei Dușutin. Forțele de ordine au pretextat că au informații cu privire la o posibilă provocare la acest eveniment. Jurnaliștii au fost reținuți într-o dubă a poliției timp de aproximativ două ore și apoi au fost eliberați.

jurnalist retinut in duba politiei la sankt petersburg - novaia gazeta
Ziariștii au fost reținuți într-o dubă a poliției la Sankt Petersburg sub pretextul că sunt informații că ar fi organizate provocări la un miting-concert dedicat a anexării Crimeei Foto: Aleksei Dușutin / Novaia Gazeta

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate