Ce își dorește Vladimir Putin să obțină de la întâlnirea cu Donald Trump

Data publicării:
Donald Trump și Vlaidmir Putin
Persoane apropiate de Kremlin, precum și unii analiști politici, spun că Putin este interesat în primul rând să atingă o serie de obiective geostrategice pe care le consideră cruciale pentru Rusia, problema împărțirii teritoriilor din Ucraina fiind una secundară. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a spus de mult timp că vrea să se întâlnească cu Donald Trump. El crede că o astfel de întâlnire ar fi o ocazie mult mai bună să obțină ceea ce își dorește în Ucraina decât progresul lent al trupelor sale pe câmpul de luptă. Încă de la începutul războiului, analiștii și unele persoane care îl cunosc pe președintele rus au spus că ceea ce este încă și mai important pentru Putin decât câștigurile teritoriale este să atingă o serie de obiective geopolitice cruciale.

Președintele Statelor Unite este cel mai în măsură să îi facă pe plac lui Putin, inclusiv prin menținerea Ucrainei în afara NATO și oprirea extinderii alianței.

Acest lucru explică și de ce Putin pare să fie atât de interesat să îl îmbuneze pe Trump și să nu strice de tot relația cu Washingtonul, chiar dacă președintele american nu mai pare dispus să îi permită lui Putin să întârzie încetarea focului în Ucraina.

„Putin vrea să îl păstreze pe Trump ca pe o resursă pentru o posibilă tranziție spre pace”, a spus Serghei Markov, un analist politic pro-Kremlin de la Moscova. „Rusia are nevoie de Trump ca să își impună condițiile.”

„Este probabil mai bine ca noi să ne întâlnim”, a spus Putin despre relația cu Trump în luna ianuarie, „și, în baza realității actuale, să vorbim calm despre toate subiectele care sunt în interesul Statelor Unite și al Rusiei.”

Kremlinul a confirmat joi că Putin și Trump plănuiesc să se întâlnească în următoarele zile, dar nu a oferit imediat o dată exactă când acest lucru se va întâmpla. Locul preferat de Putin pentru întâlnirea cu Trump pare să fie în Emiratele Arabe Unite.

Moscow, Russia. 06 August, 2025. Russian President Vladimir Putin, left, welcomes U.S Special Envoy Steve Witkoff, before a face-to-face meeting at the Kremlin, August 6, 2025 in Moscow, Russia. Credit: Gavriil Grigorov/Kremlin Pool/Alamy Live News
Decizia bruscă a Casei Albe de a organiza un summit SUA-Rusia a stârnit multe întrebări legate de întâlnirea de miercuri de la Moscova dintre Putin și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff. Foto: Profimedia Images

Ce i-a promis Putin trimisului special al lui Trump la întâlnirea de la Moscova?

Administrația Trump aștepta un semn din partea Kremlinului că Putin vrea cu adevărat să accepte un armistițiu în Ucraina înainte ca Washingtonul să accepte o întâlnire între cei doi președinți.

Decizia bruscă a Casei Albe de a organiza un summit între cei doi șefi de stat a stârnit multe întrebări legate de întâlnirea de miercuri de la Moscova dintre Putin și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff. A fost Putin de acord să facă unele compromisuri?

Consilierul pe probleme de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a spus doar că Putin i-a transmis anumite „semnale” lui Witkoff în legătură cu Ucraina, fără să ofere mai multe detalii.

Una dintre posibilități este ca Putin să fi arătat mai multă flexibilitate în privința împărțirii teritoriilor din Ucraina într-un eventual acord semnat între Moscova și Kiev.

Emisarii ruși au susținut de luni de zile că Moscova vrea să obțină întreg teritoriul celor patru regiuni anexate ilegal de Rusia la finalul anului 2022, cu toate că părți semnificative ale acelor regiuni se află în continuare sub controlul Ucrainei.

Negociatorii americani au considerat că această cerință este exagerată și că arată că Moscova nu tratează cu seriozitate discuțiile legate de încheierea războiului.

S-ar putea ca Moscova să spere că o întâlnire directă între cei doi șefi de stat va fi ocazia perfectă pentru Putin să încerce să îl convingă pe Trump să susțină perspectiva rusească despre ceea ce președintele rus consideră a fi „cauzele primare ale conflictului”.

Vladimir Putin și Donald Trump
Moscova speră că o întâlnire directă între cei doi șefi de stat va fi ocazia perfectă pentru Putin să încerce să îl convingă pe Trump să susțină perspectiva rusească despre ceea ce președintele rus consideră a fi „cauzele primare ale conflictului” din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Teritoriul este mult mai puțin important pentru Putin decât obiectivele geopolitice

Persoane apropiate de Kremlin, precum și unii analiști politici, spun că obiectivele ce presupun excluderea Ucrainei din NATO, limitarea capacităților militare ucrainene și obținerea unui guvern mai prietenos cu Moscova la Kiev sunt mai importante pentru Putin decât câștigarea întregului teritoriu ucrainean pe care Rusia îl revendică.

Moscova nu a trasat clar granițele celor patru regiuni „anexate”, ceea ce arată că pentru Putin cerințele legate de teritoriile ocupate nu sunt bătute în cuie și că ar putea fi dispus să facă unele schimburi de teritorii cu Kievul, potrivit cercetătoarei Tatiana Stanovaia de la Carnegie Russia Eurasia Center.

„Cel mai important lucru pentru Putin este NATO și aceste garanții ferme că Ucraina nu va intra în NATO și că țările NATO nu vor avea o prezență militară în Ucraina, plus un set de cerințe politice pentru Ucraina”, a spus Stanovaia. Alte cerințe ar putea negociabile.

Putin vrea ca Ucraina să nu mai fie un așa-numit „proiect anti-Rusia” și să se întoarcă în sfera de influență a Moscovei. „Așadar, ori obține asta prin garanțiile NATO, adică garanțiile Occidentului, ori obține asta prin controlul politic exercitat în Ucraina.”

„Ori una, ori alta, ori ambele. Apoi, vedem ce-o mai fi. Teritoriul este mult mai puțin important”, a mai spus Stanovaia, referindu-se la felul în care Rusia tratează negocierile legate de Ucraina.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații