Misterul exploziei rachetei rusești: Ce armă testau, de fapt, rușii în nordul țării

Data actualizării: Data publicării:
explozie rachetă Rusia
Foto: Gulliver/Getty Images

Explozia rachetei rusești, produsă, săptămâna trecută, la o bază navală din regiunea Arhanghelsk, ridică tot mai multe semne de întrebare legate de natura testului și ce s-a petrecut, cu adevărat, acolo. Singurele certitudini sunt legate de victimele exploziei: cinci fizicieni nucleariști ruși au murit în această explozie și au fost îngropați în Sarov, un oraș închis situat la 373 de kilometri de Moscova, unde sunt fabricate focoase nucleare. Alți trei ingineri au fost răniți și se află sub tratament.

Există deja suspiciuni că explozia s-ar fi produs în timpul testării unei rachete cu propulsie nucleară. Agenția nucleară de stat din Rusia, Rosatom, recunoaște, oficial, că oamenii de știință care au murit în accident, testau, conform BBC „un motor cu propulsie nucleară”. Experții ruși și occidentali consultați spun că, cel mai probabil, este vorba despre racheta „Burevestnik” (ori SSC-X-9 „Skyfall”, conform codificării NATO), o rachetă de croazieră intercontinentală, cu propulsie nucleară (și, implicit, rază practic nelimitată), capabilă, zic rușii, să păcălească orice sistem antibalistic din prezent.

Oficialii ruși nu au precizat, însă, despre ce fel de rachetă e vorba. Cert este că, în urma exploziei, în zona orașului Severdvinsk, aflat în apropierea bazei unde a avut loc accidentul, s-a detectat o creștere a radioactivității. Radioactivitatea a atins, timp de 40 de minute, un nivel de 2 microsiverți pe oră, după care nivelul a scăzut la 0.11 microsiverți. Ambele niveluri de radiație sunt prea mici pentru a provoca probleme. În schimb, farmaciile din nordul Rusiei au rămas fără rezerve de iod, în urma accidentului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mark Galeotti, un analist al Institutului Regal de Studii Strategice (Royal United Services Institute - RUSI) spune că propulsia nucleară reprezintă o provocare imensă: „Ai, pe de o parte, viteza și, de cealaltă, greutatea sistemului, plus riscul unei rachete care împrăștie de colo colo reziduuri radioactive peste tot pe unde merge”, a declarat pentru BBC. „Toate aceste sisteme de arme datează din perioada sovietică. Sunt niște proiecte scoase din sertare cărora li s-au acordat acum noi bani pentru investiții”, spune el.

Dar explozia de la baza rusă din Arhanghelsk ar putea avea și alte cauze, care să aibă legătură cu testarea unor alte arme, la fel de capabile să fie dotate cu focoase nucleare: racheta de croazieră hipersonică Zircon, despre care oficialii militari ruși spun că ar putea atinge viteza de 8 Mach sau drona subacvatică cu rază lungă de acțiune Poseidon, care poate fi lansată de pe submarin.

Cei cinci fizicieni nucleariști care au murit în accident erau experți „de elită” și sunt considerați „eroi”, perfect conștienți de riscuri și care mai desfășuraseră teste similare „în condiții deosebit de dure”, după cum a declarat un reprezentant Rosatom.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Analistul RUSI spune că există „mult scepticism legat de eventualul succes al programului rachetei Burevestnik”. În schimb, proiectele Zircon și Poseidon se află într-un stadiu mai avansat. Un prototip al dronei submarine Posesidon ar exista deja în realitate. Cu toate acestea, vorbim de arme care ar putea fi folosite exclusiv într-un scenariu apocaliptic. Complet inutile în orice alt conflict, cu excepția unui război nuclear total.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri