Peste 1.000 de arestări în Rusia, în urma protestelor de susținere a lui Alexei Navalnîi VIDEO

Data publicării:
protestatari din rusia arestati si bagati in duba
Peste 1.000 de arestări au avut loc în urma protestelor de susținere a lui Alexei Navalnîi. Foto: Agerpres / EPA / ANATOLY MALTSEV

Peste 1.000 de persoane au fost arestate duminică în toată Rusia, în timpul protestelor organizate în sprijinul opozantului Alexei Navalnîi aflat în greva foamei în închisoare, potrivit ONG-ul OVD-Info, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Cel puţin 1.004 persoane au fost arestate, conform informaţiilor furnizate de organizaţia specializată în monitorizarea demonstraţiilor din Rusia. Cele mai multe arestări au avut loc în Sankt Petersburg, unde au fost înregistrate 351 de rețineri, în timp ce marşul de la Moscova s-a desfăşurat fără incidente majore.

Precedenta rundă de proteste, după arestarea lui Navalnîi în ianuarie, s-a soldat cu peste 11.000 de arestări şi cel puţin şapte pedepse grele pentru acţiuni de "violenţă" împotriva poliţiei.

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care se află de trei săptămâni în greva foamei în închisoare, este ''în mare pericol'' şi trebuie evacuat în străinătate, au declarat miercuri patru experţi în drepturile omului mandataţi de ONU.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...