Reacția lui Putin după ce Tratatul INF a încetat: Rusia „va fi constrânsă” să producă noi rachete dacă SUA o vor face

vladimir putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat luni că Rusia „va fi constrânsă” să producă noi rachete interzise prin Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), cu rază scurtă şi medie de acţiune cu lansare de la sol, după ce Washingtonul şi Moscova s-au retras oficial la 2 august din acest document ce datează din 1987, informează AFP, Reuters şi TASS, preluate de Agerpres.

„Rusia va fi constrânsă să dezvolte rachete similare” cu cele ale SUA, a declarat preşedintele rus într-un comunicat, dând ordin ministerelor Apărării şi de Externe, precum şi serviciilor de informaţii ruse să urmărească „cu atenţie” iniţiativele luate de Washington în acest domeniu.

Preşedintele rus a asigurat că acţiunile Moscovei vor avea un „caracter exclusiv de reciprocitate” şi a acuzat Washingtonul că a recurs la un pretext „inventat” pentru a se retrage din INF.

„Rusia este obligată să constate cu regret că retragerea unilaterală a SUA, sub un pretext inventat, din Tratatul privind rachetele cu rază medie şi scurtă de acţiune, ceea ce a dus la distrugerea unuia din documentele fundamentale în materie de control al armelor, a complicat în modul cel mai grav situaţia internaţională, a generat riscuri fundamentale pentru toţi. Subliniez, responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat revine în totalitate părţii americane”, susţine preşedintele Putin în comunicatul citat de TASS.

În acelaşi timp, Vladimir Putin a lansat un apel către SUA, îndemnându-le la un „dialog serios” pentru a „evita haosul” după încetarea Tratatului INF la 2 august, avertizând împotriva unei 'curse nelimitate a înarmărilor'.

„Pentru a evita haosul în care nu există nicio regulă, limită sau lege, trebuie să reflectăm încă o dată la toate consecinţele periculoase posibile şi să începem un dialog serios, lipsit de ambiguitate”, a invitat Putin Washingtonul într-un comunicat dat publicităţii de Kremlin.

„Rusia consideră că este necesar de a relua fără întârziere negocieri depline pentru a asigura securitatea şi stabilitatea strategică. Suntem pregătiţi pentru aceasta”, a afirmat Putin, conform textului menţionat.

Putin: Vom instala rachete în regiunile vizate, doar dacă acolo vor fi amplasate sisteme americane

Până la dezvoltarea unor noi sisteme de rachete, Rusia se va apăra împotriva ameninţărilor apărute după încetarea Tratatului INF cu mijloacele pe care le are deja la dispoziţie: rachete cu lansare aeriană „X-101” şi „Kinjal”, cu lansare de pe mare „Kalibr”, precum şi cu sisteme de perspectivă, între care sistemul hipersonic „Zircon”, a afirmat preşedintele rus, insistând că Rusia nu va renunţa la angajamentele pe care şi le-a asumat unilateral.

„Toate acţiunile noastre vor avea exclusiv un caracter de reciprocitate, în oglindă. Aceasta se referă la dezvoltarea, fabricarea şi desfăşurarea de rachete cu lansare terestră cu rază scurtă şi medie de acţiune. Nu le vom instala în acele regiuni până când acolo nu vor fi amplasate rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune de fabricaţie americană”, a subliniat Vladimir Putin.

SUA şi Rusia s-au retras oficial vineri din Tratatul INF, acuzându-se reciproc de încălcarea pactului semnat în 1987, care interzicea rachetele cu lansare de la sol, capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri.

SUA au acuzat Rusia de încălcarea Tratatului INF prin dezvoltarea şi desfăşurarea noii sale rachete 9M729, care ar avea o rază de acţiune de peste 500 de km, în timp ce Moscova susţine că aceasta nu depăşeşte 480 de km şi deci nu încalcă pactul, acuzând la rândul său SUA pentru instalarea elementelor sistemului lor antirachetă în Europa. SUA şi NATO au atribuit vineri Rusiei responsabilitatea exclusivă pentru încetarea Tratatului INF, considerat cheia de boltă în materie de securitate în ultimele decenii.

Editor web: Liviu Cojan

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale