Shakira riscă un al doilea proces în Spania. Cântăreața ar fi folosit un offshore pentru a evita plata impozitelor

Data publicării:
shakira la cannes
Shakira a fost timp de 11 ani într-o relaţie cu fostul fundaş al FC Barcelona Gerard Pique, iar cei doi sunt părinţii a doi copii. FOTO: Getty Images

Shakira riscă un al doilea proces în Spania, după ce a fost acuzată că ar datora autorităţilor fiscale de la Madrid aproape 6,7 milioane de euro, informează DPA. Shakira este acuzată de procurori că a folosit o companie offshore cu sediul într-un paradis fiscal pentru a evita plata impozitelor.

Biroul Procuraturii Publice din Spania a depus o plângere penală împotriva vedetei columbiene la un tribunal de lângă Barcelona, a anunţat marţi un purtător de cuvânt din sectorul judiciar.

Acel tribunal urmează să decidă dacă artista pop, printre ale cărei piese de mare succes se află cântece precum "Waka Waka" şi "Hips Don't Lie", va trebui să fie judecată în cadrul unui proces.

O anchetă preliminară a început în luna iulie după un raport al fiscului cu privire la două posibile infracţiuni legate de veniturile şi impozitele sale pe proprietăţi aferente anului 2018.

Cântăreaţa latino-americană, în vârstă de 46 de ani, urmează deja să fie judecată într-un proces la Barcelona spre finalul acestui an pentru două acuzaţii separate de evaziune fiscală, totalizând aproximativ 14,5 milioane de euro şi reprezentând taxe neachitate pentru perioada 2012-2014.

Procurorul public din Spania a cerut pentru acel proces o pedeapsă de închisoare de opt ani şi două luni, precum şi o amendă de 23,8 milioane de euro.

Shakira a declarat de mai multe ori că este nevinovată şi a negat acuzaţiile care i-au fost aduse în primul proces, considerând că ea trebuia să plătească taxe în Bahamas în 2012, 2013 şi 2014, nu în Spania. Totuşi, ea a anunţat că a plătit între timp toate taxele, plus dobânzile aferente.

În iulie 2022, ea a respins un acord cu procurorii din Spania, unde a locuit - cu mai multe pauze - alături de fostul ei partener de viaţă Gerard Pique, fost membru al naţionalei de fotbal a Spaniei şi al echipei F.C. Barcelona. Cei doi s-au despărţit între timp, iar Shakira s-a mutat la Miami alături de cei doi fii ai lor. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri