Stoltenberg: Există un sprijin ferm al SUA față de Ucraina, indiferent cine va câștiga alegerile intermediare

Data publicării:
Jens Stoltenberg
Deşi baza aleşilor republicani sprijină Ucraina după invazia rusească declanşată în februarie, unii republicani trumpiști au criticat asistenţa militară americană pentru Ucraina. Foto: Profimedia Images

Ucraina beneficiază de „sprijinul ferm” al Statelor Unite indiferent ce partid va câştiga alegerile intermediare din această ţară, în condițiile în care este posibilă o victorie la limită a republicanilor și la Camera Reprezentanților și la Senat, în ciuda faptului că partidul nu a obținut în niciun caz victoria uriașă la care se aștepta.

„Este absolut clar că există un sprijin bipartizan puternic în SUA pentru a continua ajutorul pentru Ucraina, iar asta nu s-a schimbat”, a declarat Stoltenberg presei la finalul unei întrevederi cu premierul britanic, Rishi Sunak, la Londra.

Şeful republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a stârnit îngrijorări printre aliaţii SUA atunci când a atras atenţia că partidul său nu va semna un „cec în alb” pentru Ucraina dacă va câştiga alegerile.

Deşi baza aleşilor republicani sprijină Ucraina după invazia rusească declanşată în februarie, unii republicani trumpiști au criticat asistenţa militară americană pentru Ucraina.

Aceasta cuprinde o primă sumă de 40 de miliarde de dolari aprobată în mai cu o largă majoritate de cele două partide, precum şi 11,2 miliarde de dolari suplimentare ce rămân a fi aprobate.

În timpul vizitei sale în Marea Britanie, prima a unei personalităţi străine după instalarea lui Rishi Sunak la Downing Street, şeful NATO a vizitat un centru de antrenament în sudul Angliei, unde ofiţeri britanici şi canadieni oferă instruire unor soldaţi ucraineni.

„Într-o lume periculoasă, este cu atât mai important ca America de Nord şi Europa să facă front comun în cadrul NATO”, a declarat el, mulţumind Regatului Unit pentru rolul său în Alianţă în favoarea Ucrainei, în contextul în care, în timpul mandatului său la Casa Albă, Donald Trump s-a apropiat de Vladimir Putin.

La începutul întrevederii lor, Rishi Sunak a spus că NATO este „pilonul securităţii Regatului Unit”.

De asemenea, Jens Stoltenberg a mai declarat că este „încurajator” să vadă că forţele ucrainene reuşesc să elibereze tot mai mult teritoriu, după ce ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat ca trupele sale să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, din partea de nord a provinciei Herson.

„Victoriile şi reuşitele forţelor armate ucrainene aparţin soldaţilor ucraineni curajoşi, dar bineînţeles că şi sprijinul pe care ei îl primesc de la Regatul Unit şi de la aliaţii şi partenerii NATO este esenţial”, a spus el.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care pensionari au luat 600 de lei plus la pensie în septembrie? Unde sunt cele mai mici pensii din țară?
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro