Democraţii cer Senatului să-şi facă „datoria” şi să-l destituie pe Trump: „Nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar preşedintele”

Donald Trump
FOTO: Guliver/Getty Images

Congresmenii democraţi le-au cerut luni senatorilor americani să-şi facă „datoria” şi să decidă destituirea președintelui SUA, Donald Trump, în rechizitoriul final. Acesta pare însă sortit eşecului, cu două zile înaintea probabilei achitări a preşedintelui, relatează AFP, citată de Agerpres.

Nimeni nu este mai presus de lege în America, nici măcar preşedintele”, a spus alesul democrat Jason Crow, adresându-se celor 100 de senatori însărcinaţi să-l judece pe Trump.

Datoria dumneavoastră impune să-l declaraţi vinovat” de abuz de putere şi de obstrucţionare a activităţii Congresului, a continuat el, amintind că Senatul fusese conceput pentru a fi „înţelept”, „imparţial”, „deasupra disputelor partizane”.

Preşedintele Trump „şi-a încălcat jurământul”, dar „nu este prea târziu ca noi să-l onorăm pe al nostru”, a spus Adam Schiff, care exercită rolul de procuror şef în acest proces istoric.

Acest apel nu are totuşi nicio şansă să aibă efectul scontat: Constituţia americană impune necesitatea unei majorităţi de două treimi de voturi în Senat (67din 100) pentru destituirea unui preşedinte. Or, Donald Trump poate conta pe sprijinul ferm al 53 de aleşi republicani.

Chiar dacă un ales sau doi creează supriza votând împotrivă, liderul de la Casa Albă este asigurat că va fi achitat miercuri la ora locală 16:00 (21:00 GMT) ceea ce îi va permite să revină hotărât la campania pentru realegerea sa.

Senatorii, constrânşi la tăcere de la deschiderea procesului său în urmă cu aproape trei săptămâni, îşi vor putea explica votul în alocuţiuni de zece minute care riscă să expună profundele divergenţe între democraţi şi republicani.

Marţi seara, preşedintele american Donald Trump urmează să-şi prezinte discursul tradiţional asupra Stării Uniunii în faţa ambelor camere reunite în Congres.

Sper că republicanii şi americanii își dau seama că această mascaradă total părtinitoare este exact asta: o mascaradă”, a scris pe Twitter preşedintele, înaintea discursului său.

e pe Donald Trump: „Nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar preşedintele”

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate