Un grup de profesori din Texas propune folosirea termenului „relocare involuntară” în loc de sclavie pentru elevii de clasa a II-a

Data publicării:
maini de sclav care vor sa rupa antul cu lacat de la picioarele desculte
Foto: Profimedia

Un grup de lucru care elaborează curricula școlară pentru elevii de clasa a II-a din statul american Texas a propus folosirea termenului de „relocare involuntară” pentru a numi oamenii care au fost vânduți ca sclavi, a arătat conducerea Comisiei pentru Educație din Texas, potrivit CNN.

Propunerea a apărut într-un prim draft al materiei de clasa a II-a, care conține o secțiune denumită „Popoare înrobite în America”.

„Comisia - în unanimitate - a transmis grupului de lucru să revizuiască limbajul folosit”, a decarat Keven Ellis, șeful Comisiei pentru Educație din Texas, într-un comunicat citat de CNN.

Între timp, comisia va continua să lucreze asupra curriculei în această vară, a arătat Aicha Davis, membră a Comisiei pentru Educație, care reprezintă regiunile Dallas și Tarrant.

„Mi-e greu să înțeleg cum poate fi acceptat să înlocuiești expresia «comerț cu sclavi» cu formularea «relocare involuntară»”, a declarat Aicha Davis pentru CNN.

„Am primit de la un grup de lucru un document de 24 de pagini cu recomandări pentru copii de grădiniță până la clasa a II-a. Iar la recomandările pentru elevii de clasa a II-a am găsit propunerea de a descrie drumul lor folosind expresia «relocare involuntară»”, a mai spus ea.

Propunerea vine în contextul unei dezbateri naționale asupra predării conceptului de teorie a rasei în școlile americane, care implică părinți, profesori și aleși ai legislativului.

Potrivit lui Aicha Davis, au fost discuții în cadrul Agenției pentru Educație din Texas despre „de ce au ales acest termen”.

„Au vrut să introducă tema sclaviei la o vârstă mai fragedă și au vrut să se asigure că sunt foarte atenți cu abordarea raportată la vârsta elevilor”, a explicat ea.

Aicha Davis a adăugat că înțelege elementul vârstei elevilor în această situație, dar este important ca elevii să fie învățați adevărul despre istoria Americii.

„Trebuie să găsim metode potrivite de a discuta subiectul, fără a diminua ce s-a întâmplat în vremea comerțului cu sclavi”, a mai arătat ea.

Keven Ellis, șeful Comisiei pentru Educație din Texas, a precizat pentru CNN că elevii vor învăța adevărul despre istoria sclaviei.

„Nu a existat și nu va exista o propunere din partea Comisiei pentru Educație care să ascundă în vreun fel adevărul despre sclavie pentru elevii de clasa a II-a din Texas”, a declarat el.

Ellis a mai afirmat că termenul „relocare involuntară” nu „descrie o imagine clară sau completă” a africanilor care au fost vânduți ca sclavi.

„Prin urmare, (Comisia) a votat în unanimitate trimiterea propunerii înapoi la grupul de lucru. Comisia este dedicată adevărului, care include descrierea exactă a evenimentelor istorice. Curricula școlară a statului nostru nu va minimiza rolul sclaviei în istoria Americii”, a spus Keven Ellis.

În clipa de față, subiectul sclaviei nu se predă la nivelul clasei a II-a, a mai precizat Ellis.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri