Toți cei 14 milioane de locuitori dintr-un oraș din China sunt testați în următoarele 24 de ore din cauza Omicron

Data publicării:
testare anti covid in china
Milioane de chinezi sunt testați din cauza noilor variante Omicron. Profimedia

Toți cei aproape 14 milioane de locuitori din oraşul Tinjin, din nordul Chinei, sunt testați anti-Covid, după ce au fost detectate două îmbolnăviri cu Omicron. Sunt primele infectări cu noua variantă în partea continentală a ţării asiatice, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Potrivit autorităților, cele două cazuri au legătură unul cu altul şi fac parte din ultimele 20 de infectări detectate în oraş, motiv pentru care este posibil să fie detectate şi altele la finalul testărilor anunţate.

Tianjin a fost primul oraş chinez care a înregistrat un caz de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului, mai contagioasă, la jumătatea lunii decembrie. Atunci, a fost vorba despre un caz venit din exterior -, spre deosebire de situaţia actuală, în care persoanele bolnave nu au părăsit oraşul în ultimele două săptămâni.

Testările în masă au început duminică la ora locală 07:00 (23:00 GMT) şi ar urma să se desfăşoare pe durata a 24 de ore.

Tianjin, mare oraş portuar situat la circa 150 de kilometri sud-est de Beijing, a izolat 29 de zone rezidenţiale, a închis parţial două linii de metrou şi a anulat cel puţin 144 de curse aeriene de pe aeroportul Binhai.

Potrivit EFE, citată de Agerpres, reputatul epidemiolog Zhang Wenhong, citat duminică de cotidianul Global Times, a respins ideea că varianta Omicron ar trebui să fie considerată mai puţin virulentă ca alte mutaţii. El a afirmat că lumea ar trebui "să se redeschidă" abia atunci când se va reuşi construirea unei "bariere imunologice puternice" şi când rata mortalităţii la coronavirus va fi "foarte scăzută".

China îşi menţine închise frontierele încă din martie 2020.

În această săptămână, şeful echipei naţionale de experţi anticoronavirus, Zhong Nanshan, a declarat că China a atins deja "imunitatea de grup" după ce peste 83% din populaţie a fost vaccinată cu schema completă.

Autorităţile chineze continuă să mizeze pe o politică de toleranţă zero împotriva coronavirusului, ceea ce face ca ţara să fie practic izolată de restul lumii de aproape doi ani, lucru ce a permis însă menţinerea unui nivel foarte scăzut de îmbolnăviri prin comparaţie cu situaţia din alte ţări, pe fondul efectuării de teste în masă şi al impunerii carantinei imediat ce apare un nou focar, oricât de mic ar fi acesta, notează EFE.

  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri