Sari la conținut

Business Club | Brexit-ul oferă oportunităţi Rusiei

În urmă cu exact o săptămână, Vladimir Putin refuza să îşi dea cu părerea privind deznodământul referendumului din Marea Britanie, dar nu s-a ferit să arunce vorbe acide spre David Cameron.

„În ceea ce-l priveşte pe premierul Marii Britanii, dacă este această poblema a Brexit-ului, de ce organizeaza votul, de ce ar face asta? Ca să şantajeze Europa din nou sau ca să sperie pe cineva? Care este scopul, dacă el se opune?”, se întreba Vladimir Putin pe 17 iunie.

Dupa evenimentele din Ucraina, Marea Britanie a fost puterea europeană care a pus cele mai mari presiuni pe Rusia, iar David Cameron a cerut constant întărirea sancţiunilor împotriva Moscovei. Din acest punct de vedere, votul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeana şi anunţul de retragere a lui David Cameron reprezintă victorii importante pentru Vladimir Putin. Mai ales că Londra a luptat în ultimii ani şi pentru uniunea energetică ce ar slăbi puterea Gazprom pe piaţa europeană. Brexit-ul a putea provoca şi o vulnerabilitate militară a Uniunii Europene, chiar dacă Marea Britanie va rămâne membru NATO.

„Regatul Unit este cea mai mare forţă militară din rândul aliaţilor europeni. Cred că o Europă fragmentată se va adauga incertitudinilor care deja există în jurul nostru”, spune Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cu o zi înaintea referendumului în care britanicii au decis ieşirea din Uniunea Europeană.

Iar Marea Britanie este unul dintre susţinătorii întăririi flancului estic, un efort coordonat mai degrabă de Statele Unite decât de marile puteri europene. Pentru Vladimir Putin, o slăbire a Uniunii Europene în urma Brexitului ar avea şi avantaje ideologice. Rusia are interesul să pună construcţia europeană într-o lumină mai puţin bună, pentru a scădea interesul Moldovei, Ucrainei şi al Georgiei faţă de aderare. Şi nu trebuie uitat că evenimentele din Ucraina au pornit de la refuzul fostului şef de stat de la Kiev de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. În acelaşi timp o luptă ideologică se duce şi în interiorul Uniunii Europene.

Două mari partide radicale ale Europei au legături cu Moscova. În 2014, The Guardian scria că publicul televiziunii ruseşti de stat în limba engleză, Russia Today, a făcut cunoştinţă cu Nigel Farage înaintea publicului larg din Marea Britanie. Liderul UKIP era invitat frecvent la Russia Today. Farage a fost unul dintre marii susţinători ai ieşirii din Uniunea Europeană. O apropiere evidentă de Rusia are şi Marine Le Pen. Dar, cu toate că Moscova poate fi ajutată de euroscepticismul radicalilor europeni, Vladimir Putin s-ar putea folosi de Brexit pentru a construi o relaţie de prietenie cu Marea Britanie. Un astfel de plan ar funcţiona doar dacă liderii europeni ar ajunge să aibă o atitudine ostilă faţă de Londra, iar Moscova ar veni cu propunerea unui parteneriat.

Etichete: Vladimir Putin , Rusia , business , UE , marea britanie , putin , video , nigel farage , consecinte brexit , brexit

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale