Caz rar în urma infectării cu coronavirus: „Carnea are gust de benzină, prosecco seamănă cu merele putrezite”

KATE MCHENRY
Foto: arhivă personală Kate McHenry

Două dintre simptomele infectării cu COVID-19 sunt pierderea gustului și a mirosului, însă deși majoritatea celor vindecați și-au recăpătat aceste simțuri, sunt și cazuri în care acest lucru nu s-a întâmplat. Kate McHenry este o femeie care de două luni a rămas cu parosmie, o tulburare olfactivă constând în percepția falsă a mirosurilor.

Kate McHenry este o femeie de 37 de ani din Widnes, un orășel din apropiere de Liverpool, care s-a infectat cu coronavirus în martie și în cele patru săptămâni în care a fost bolnavă nu a avut deloc gust sau miros, relatează BBC.

După ce s-a vindecat, a început să-și recapete ușor aceste simțuri, însă din luna iunie totul s-a schimbat. Mâncărurile și băuturile nu mai aveau aceleași arome, iar produsele pe care le folosea înainte acum miroseau extrem de urât.

Până și apa de la robinet avea un miros greu de suportat. „Șamponul favorit a căpătat cel mai dezgustător miros din lume”, spune femeia.

Medicii i-au spus că a dezvoltat parosmie, o tulburare olfactivă care constă în percepția falsă a unui miros. Din acest motiv Kate McHenry și-a schimbat și mai mult viața. A început să slăbească foarte mult, din cauză că nu se mai poate bucura de alimentele care îi făceau plăcere, și suferă de anxietate. Ea se teme că ar putea rămâne toată viața cu această tulburare.

„Îmi place să mănânc gustos, să merg la restaurant, să beau cu prietenii dar acum aceste lucruri nu se mai întâmplă. Carnea are gust de benzină, prosecco seamănă cu merele putrezite. Dacă prietenul meu Craig mănâncă ceva care are curry, mirosul e îngrozitor și stau cât mai departe de el”, spune Kate McHenry.

„Mă supăr de fiecare dată când gătesc și nu pot avea ceva care să-mi placă, pentru că știu totul o să aibă un gust cumplit. Mă tem că voi fi așa mereu”, mai spune ea.

BBC relatează și despre cazul unei femei de 34 de ani din Leeds. Pentru Pasquale Hester, problema o reprezintă pasta de dinți și se spală cu sare, care pentru ea are același gust.

PASQUALE HESTER
Foto: arhivă personală Pasquale Hester

Ca multe alte persoane infectate, și în cazul ei a durat multe săptămâni până să înceapă să-și recapete gustul și mirosul. Pentru ea, curry avea gust de vopsea.

„Unele lucruri sunt mai ușor de suportat, dar cafeaua, ceapa și usturoiul sunt absolut insuportabile. În unele zile pot totuși să mănânc niște mazăre de zahăr sau niște brânză. Pierderea mirosului a fost o mare provocare, care m-a dat peste cap”, spune tânăra.

Profesoara Claire Hopkins, șefa Societății Britanice de Rinologie, afirmă că „există o credință larg răspândită, dar greșită” că lipsa mirosului este ceva de scurtă durată.

„Da, există șanse bune de recuperare, dar sunt mulți oameni care își pierd această abilitate pentru o lungă perioadă de timp, iar impactul acestui lucru a fost ignorat”, a adăugat medicul.

Medicii au stabilit până acum că persoanele care se îmbolnăvesc de COVID-19 își pierd mirosul, o afecțiune numită anosmie, deoarece coronavirusul deteriorează țesuturile și terminațiile nervoase din nas.

Astfel, parosmia se dezvoltă atunci când aceste țesuturi și terminații nervoase se dezvoltă din nou, iar creierul încă nu poate să identifice mirosul corect.

Afecțiunea este de obicei legată de simple răceli, probleme cu sinusurile și uneori lovituri la cap. Însă, în unele cazuri mai severe, tulburarea acestui simț produce o stare în care persoanele simt nevoia să vomite. De asemenea, medicii spun că parosmia înseamnă că mirosul urmează să revină, în unele cazuri durează chiar și câțiva ani.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate