Corespondență Digi24. Doi români din Bruxelles au scăpat ca prin minune din atentatul de la metrou

Data publicării:
raluca dica

 Eram în vagonul al doilea, explozia a fost în al treilea. Urcasem de vreo cinci-șase stații. În momentul exploziei - eram disperat, nu știam, credeam că e o frână, n-am știut, când am ridicat capul și am văzut flăcările cum ieșeau de pe ferestre, eram disperat. În secunda 2, era plin de fum, nu-mi mai puteam vedea nici propriile mâini, tușeam în continuu, nu puteam nici să strig. Eu eram chiar în spate, singur, erau mai mulți oameni mai aproape de capătul celălalt, de lângă vagonul unde s-a produs explozia. Probabil ei au fost mai afectați. M-am urcat pe scaun, am tras de fereastră, am împins cu coatele, noroc că am putut să o las complet în jos și așa am ieșit. Metroul era aproape să ajungă în stație, mai avea câțiva metri, nu apucase să deschidă ușile, că așa, ar fi scăpat mai mulți oameni. Eu tot așteptam să deschidă ușile. Când am ieșit, n-am mai văzut din cauza fumului absolut nimic, deși era luminat. Mergeam pe jos și mă uitam să nu cad cumva pe linie. Și așa m-am orientat de am ajuns la treptele care duc la ieșire. Mulțumesc lui Dumnezeu - n-am cuvinte să spun, n-am pățit nimic! Ieri am fost la biserică. Nu pot să uit ceea ce mi s-a întâmplat”, a mărturisit tânărul de 32 de ani. Se află la Bruxelles de cinci-șase luni.

O altă româncă a pierdut metroul care a fost aruncat în aer. „L-am pierdut cu câteva secunde, apăsam și nu se mai deschideau ușile și eram foarte frustrată, pentru că eram în întârziere și voiam să ajung la timp. Bineînțeles, a plecat metroul, l-am luat pe următorul și după o stație-două, ne-au dat jos, în panică: ieșiți din stații, nu rămâneți, plecați, ieșiți afară. Nu am înțeles, pentru că nu știam ce s-a întâmplat, auzisem numai de bomba din Zaventem și dup-aia am auzit că a fost o bombă la câteva stații de unde locuiesc eu, de fapt. Nu a fost noroc, eu cred că a fost mâna Domnului că m-a protejat. Îmi dau seama că cineva, acolo sus, mă iubește foarte mult”, a povestit tânăra.

Raluca Dica are 25 de ani și este unul dintre cei aproximativ 70.000 de români care se află în Belgia. Este studentă în Bruxelles, unde locuiește de 15 ani. „Mă simt mai mult belgiană decât româncă, pentru că o marte parte din viață mi-am petrecut-o aici, dar nu îmi uit rădăcinile, cum se spune”, i-a declarat ea trimisului special Digi24 la Bruxelles, Laurențiu Rădulescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...