Dmitri Rogozin vrea să marcheze, la Tiraspol, eliberarea Republicii Moldova de sub ocupaţia fascistă

Data publicării:
rogozin in moscova crop 1

„Intenţionez să vizitez Tirapolul pe 24 august pentru a participa la ceremonie. Îmi dau seama că va fi dificil să ajung acolo, din cauză că mă aştept să fiu înscris curând pe lista de sancţuni a Ucrainei. Este imposibil să zbor până acolo prin Ucraina, unde avionul ar putea fi obligat să aterizeze”, a declarat vicepremierul rus pentru„Izvestia”, relatează Mediafax.

„Nici să ocolesc prin Bulgaria şi România nu este uşor. Am să găsesc eu o cale. Am primit o propunere din partea celuilalt copreşedinte al CIG Rusia-Republica Moldova să ne întâlnim şi să discutăm despre relaţiile comerciale din perspectiva sancţiunilor” occidentale, a spus Dmitri Rogozin.

Vicepremierul rus este reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea separatistă moldoveană Transnistria.

Dmitri Rogozin a efectuat o vizită în regiunea separatistă moldoveană, unde a asistat la ceremoniile oraganizate pe 9 mai pentru marcarea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe drumul de întoarcere la Moscova, pe 10 mai, avionul vicepremierului rus a fost percheziţionat pe aeroportul din Chişinău de către serviciile moldoveneşti de securitate, care au confiscat mai multe cutii care conţin liste cu semnături în favoarea anexării Transnistriei de către Rusia.

Dmitri Rogozin, unul dintre oficialii ruşi influenţi sancţionaţi de către Uniunea Europeană în contextul crizei ucrainene, este cunoscut pentru retorica sa antioccidentală.

„La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec”, afirma vicepremierul rus într-un mesaj postat, la 10 mai, pe Twitter, din Transnistria.

„Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip, n.r.) Tu-160”, scria Dmitri Rogozin, subliniind că sancţiunile nu-l vor determina să-şi anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria.

Vicepremierul rus a acuzat probleme cu transportul şi la venirea în regiunea separatistă moldoveană, pe 8 mai, unde a asistat la parada organizată de Ziua Victoriei asupra nazismului. El a anunţat, tot pe Twitter, că avionului său, care se îndrepta către Chişinău, nu i s-a permis să traverseze spaţiul aerian al Ucrainei şi că a fost nevoit să ocolească prin Bulgaria şi România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii